Peneliștii se luptă intern pentru a prinde două funcţii de conducere, una de prim-vicepreşedinte, care va fi liberă după trecerea lui Lucian Bode ca secretar general, iar cealaltă de vicepreşedinte. Semnalul pentru poziţia de prim-vicepreşedinte deja a fost dat la ultimul Congres, Dan Motreanu având prima şansă.
La începutul lunii mai, peneliștii se vor reuni într-un Consiliul Naţional, forul care conţine toţi liderii din teritoriu, inclusiv primarii, pentru a alege mai mulţi colegi din conducerea restrânsă a PNL. Lucian Bode va fi propus de Nicolae Ciucă pentru funcţia de secretar general, ceea ce înseamnă că una din cele patru poziţii de prim-vicepreşedinte va rămâne liberă. În interiorul formaţiunii este deja agitaţie pentru ocuparea funcţiilor de conducere.
Eurodeputatul Dan Motreanu porneşte ca favorit pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, fiind unul dintre cei cinci principali susţinători ai moţiunii lui Ciucă la Congres. În primul rând, Motreanu conduce PNL Giurgiu, cea mai performantă organizaţie la alegerile parlamentare din 2020.
Dan Motreanu are o relaţie bună şi cu Klaus Iohannis, preşedinte al României care în continuare are un cuvânt greu în PNL. În 2014, după ce fost printre coordonatorii campaniei prezidenţiale, Iohannis a vrut să-l pună preşedinte interimar, dar Motreanu a refuzat. Motreanu a devenit favorit după ce Ilie Bolojan a ratat funcţia de prim-vicepreşedinte, iar liberalii nu ar fi deschişi să-l susţină nici pe Adrian Veştea, şef al CJ Braşov, dar fost susţinător al lui Ludovic Orban.
Cine îi ia locul lui Ciucă
Aglomeraţie de candidaţi este şi pentru funcţia de vicepreşedinte pentru apărare, adică locul lăsat vacant după ce Nicolae Ciucă a fost ales la şefia PNL. Cel puţin trei liberali vizează această poziţie. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, o pretendentă la funcţie este Nicoleta Pauliuc, şefa Comisiei de apărare din Senat, o persoană considerată în cărţi şi pentru funcţia de preşedintă a Senatului, în cazul unei îndepărtări a lui Florin Cîţu. Un al doilea nume este primarul Constanţei, Vergil Chiţac, fost contraamiral. De altfel, Chiţac a fost printre primii care au cerut public aducerea lui Ciucă la şefia PNL. Un al treilea liberal este Marcel Vela, fost ministru de Interne. Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că Vergil Chiţac are de departe prima şansă pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte pe apărare. (sursa)