A doua rundă de discuții între delegațiile rusă și ucraineană s-a încheiat aseară. Discuțiile au avut loc într-o locație neprecizată de la granița ucraineană și au durat ceva mai mult de trei ore, notează CNN.
Va urma o a treia rundă de dialog, transmite Antena 3. Aceasta se va desfășura tot în Belarus, săptămâna viitoare.
Pe contul său de Twitter, Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a scris, joi seară, următorul mesaj:
“A doua rundă de discuții s-a încheiat. Din păcate, Ucraina nu a obținut încă rezultatele de care are nevoie. Există o soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare…”
Într-o declarație după încheierea discuțiilor cu partea rusă, Podoliak a arătat că, în vederea instituirii coridoarelor umanitare, ar putea intra în vigoare o încetare parțială a focului, pentru a putea fi evacuați civilii și pentru furnizarea de alimente și medicamente în zonele cele mai disputate de părțile în conflict.
“Rusia și Ucraina vor crea în curând canale de comunicare și interacțiune în vederea organizării coridoarelor umanitare“, a precizat el.
La rândul său, Vladimir Medinski, șeful negociatorilor din Rusia, a declarat că “principala problemă care a fost decisă astăzi a fost salvarea civililor din zonele de conflict”.
“Ministerele Apărării din Rusia și Ucraina s-au înțeles să se creeze coridoare pentru evacuarea populației civile. Este posibilă încetarea temporară a focului în sectoarele unde sunt aceste coridoare umanitare, pe perioada evacuării populației civile. Cred că acesta este un progres”, a estimat oficialul rus.
Înaintea negocierilor, consilierul prezidențial ucrainean a scris pe Twitter că delegația Kievului are trei puncte pe agendă:
- încetarea imediată a focului;
- încheierea unui armistițiu;
- crearea de coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din localitățile ucrainene distruse sau bombardate constant.
Prima rundă de discuții între părți s-a desfășurat luni, la Gomel, în Belarus, pe parcursul a cinci ore și nu a adus progrese concrete.
Într-un interviu pentru CNN după această primă rundă de dialog, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, spunea, luni, că rușii trebuie să își retragă trupele în punctul în care se aflau “în urmă cu șase zile”, adică pe pozițiile anterioare invaziei.
“Altfel, ne pierdem vremea”, a concluzionat Zelenski. (sursa)