Cu randamente de chiar şi 17% pentru fondurile de acţiuni şi 7,8% pentru obligaţiuni în 2020, industria fondurilor mutuale a recuperat din scăderile anul pandemiei, mai ales în contextul în care numărul de investitori a urcat cu 2% la circa 351.000 de persoane.

Cu un declin economic de 3,9%, faţă de aşteptările de scădere de 7-8%, şi cu un nivel al indicelui principal BET mai mic cu doar 1,7%, în contextul în care în primăvară prăbuşirea de la începutul anului era chiar şi de 30%, anul 2020 a testat nervii şi răbdarea investitorilor de la Bursă.

Cei care au avut sânge rece şi au cumpărat când preţurile erau scăzute au ieşit câştigători. Dar pentru cei care au vândut când bursele erau în vrie, rămân lecţiile unui an extrem de volatil în care nu doar că bursele au recuperat prăbuşirile din primăvară, ba chiar în unele cazuri sunt la maxime istorice. Şi de aceea, atât pentru cei răbdători cât şi pentru cei nerăbdători, apare o întrebare: care ar putea fi strategia câştigătoare pentru 2021?

„În timpul unei tranziţii către o economie post-COVID ne aşteptăm ca frenezia, mai ales către acţiuni growth (de creştere –n.red), să permită locul unei abordări mai selective. Trebuie să avem în calcul un orizont investiţional pe termen scurt, dar şi unul pe termen lung. Ar trebui să vedem mai multă prudenţă din partea investitorilor, iar dacă vorbim de portofolii pe termen lung, putem să adaugăm o componentă care să returneze câştiguri semnificative, adică expunere mai mare pe zona de acţiuni“, spune Alina Huidumac, director investiţii portofoliu al administratorului Certinvest.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital, a organizat pe 17 februarie 2021 o dezbatere cu repre­zentanţi ai industriei fondurilor mutuale din România, pentru a vedea cum a evoluat această industrie în anul pandemiei.

Cu randamente de chiar şi 17% pentru fondurile de acţiuni, precum este cazul BT Energy, şi 7,8% pentru obligaţiuni – precum NN International Romanian Bond, industria fondurilor mutuale a recuperat din scăderile anul pandemiei, mai ales în contextul în care numărul de investitori a urcat cu 2% la circa 351.000 de persoane. Pe de altă parte însă activele încă sunt în scădere.

„Strategia câştigătoare în 2021 dar şi în anii următorii este să ai o orientare pe termen lung, iar interesul mare va fi către forme simple şi accesibile de investiţii“, spune Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville. Singurul ETF listat de la Bursa de la Bucureşti este al Tradeville, fiind un fond de indici cu un randament de 1,4% pe parcursul anului 2020.

Pentru factorii de optimism ai anului 2021, Robert Burlan, director investiţii Raiffeisen AM, consideră că un prim factor este cel cu privire la recuperarea economică, iar creşterea de 5,3% în T4/2020, faţă de T3, peste aşteptări, ar trebui să se reflecte şi în rezultatele companiilor listate. “Evoluţia vaccinării are un ritm bun, ceea ce ar trebui să ajute recuperarea economică şi să vedem o revenire a consumului. Strategia câştigătoare este să ne referim la populaţia care deţine 164 mld. lei în conturi curente în banci. Exista multiple strategii mult mai bune pentru că nu se câştigă mai nimic de pe seama acestor bani din conturi curente“.

Andrei Nedelcu, director de investiţii al Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, spune că la nivelul administratorului a observat o cerere mai mare pentru fondurile de acţiuni în a doua jumătate a anului 2020, şi scădere pe partea de obligaţiuni, un trend încurajator într-un mediu de dobânzi scăzute.

„La nivelul companiei noastre, am observat o cerere mai mare pentru fondurile de acţiuni sau pentru cele care au o componentă de acţiuni, în special în a doua jumătate a anului. Am înregistrat scăderi ca şi număr de investitori, dar şi ca active, pe fonduri de obligaţiuni din cauza volatilităţii pe această piaţă“,  spune Andrei Nedelcu la conferinţa “Cum au evoluat fondurile de investiţii într-un an pandemic. Dezbatere cu administratorii de fonduri de investiţii“, organizată miercuri de BVB.

Dar este încurajator să vedem acest trend al investitorilor care se mută încet încet spre fondurile cu o componentă de acţiuni, adaugă el.

„Este un trend care se întâmplă în ţările dezvoltate de mulţi ani. Avem un mediu de dobânzi scăzute care aduce nevoia de a introduce ceva risc în portofoliile noastre personale pentru a ne putea păstra puterea de cumpărare“.

La final de 2020 numărul de investitori în fonduri mutuale de acţiuni, la nivel de industrie, era de 17.028 de investitori, faţă de 14.463 în decembrie 2019. Pe de altă parte, investitorii în fonduri de obligaţiuni au cresscut de la 215.199 de persoane la 218.560 de investitori.

Alina Huidumac, director investiţii portofoliu Certinvest: În timpul unei tranziţii către o economie post-COVID ne aşteptăm ca frenezia, mai ales către acţiuni growth, să permită locul unei abordări mai selective.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville: Strategia câştigătoare în 2021 dar şi în anii următorii este să ai o orientare pe termen lung, iar interesul mare va fi către forme simple şi accesibile de investiţii.

Robert Burlan, director investiţii Raiffeisen AM: Strategia câştigătoare este să ne referim la populaţia care deţine 164 mld. lei în conturi curente în bănci. Există multilple strategii mult mai bune pentru că nu se câştigă mai nimic de pe seama acestor bani din conturi curente.

Andrei Nedelcu, director de investiţii Erste AM: Am observat o cerere mai mare pentru fondurile de acţiuni sau pentru cele care au o componentă de acţiuni, în special în a doua jumătate a anului 2020. Este încurajator să vedem acest trend al investitorilor care se mută încet încet spre fondurile cu o componentă de acţiuni. (sursa, autor: Liviu Popescu)

Articolul precedentMomente esențiale din tinerețea Ralucăi Turcan
Articolul următorRomânia, dependentă de alimentele din import. Aproape 60% dintre produsele de la raft provin din alte ţări