Mafia care ucide pădurile României de 30 de ani ucide și oameni. Cu toporul în cap, cu furca în burtă sau împușcați. Mii de pădurari și avertizori de mediu sunt atacați brutal până sunt aduși la un pas de moarte.
Mafia care ucide pădurile României de 30 de ani ucide și oameni. Cu toporul în cap, cu furca în burtă sau împușcați. Mii de pădurari și avertizori de mediu sunt atacați brutal până sunt aduși la un pas de moarte.
Sunt realități pe care oamenii le aud și le rețin, dar la care autoritățile sunt surde. Sau, mai grav, dezinteresate ori complice cu mafia stratificată a lemnului. De la mafia solidă, grupată în jurul marilor firme străine și autohtone care au liber să taie pădurile României, până la mafiile locale din județele țării conduse de afaceriști zonali, protejați de polițiile locului.
Doina Pană și Daniel Bodnar, victime ale mafiei pădurilor
Subiectul mafie versus vieți umane a năvălit acum din nou peste oameni pentru că două persoane publice, un fost ministru și un activist de mediu sunt victime.
Ministrul Doina Pană a probat cu documente medicale că a fost otrăvită cu mercur de actori ai mafiei lemnului. Iar activistul de mediu, Daniel Bodnar, a suferit săptămâna trecută un nou atentat la viața sa din partea mafiei pădurilor. Pentru că au fost mai multe tentative. De data asta însă, atacul a fost mult mai grav. Daniel Bodnar riscă să rămână paralizat, după cum spun doctorii. Acum zace pe un pat din Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Ministrul a fost otrăvit cu mercur
Doina Pană, fost ministru al Apelor și Pădurilor a fost otrăvită cu mercur. Administrat ei la minister de o persoană apropiată. Nu a vrut să ofere mai multe informații pentru că ancheta e încă în curs.
Ea a mai făcut public acest caz în timpul mandatului ei în Guvernul Tudose, în anul 2017, dar atunci nu a deținut probe care să-i susțină acuzațiile. Acum le-a prezentat. Sunt expertizele efectuate de către cei de la Institutul de Medicină Legală. Dar și o expertiză a medicilor de la Parhon. Ambele demonstrează faptul că în sângele fostului demnitar s-a găsit o cantitate mare de mercur.
„Într-un final, pentru că am epuizat toate analizele specifice, cineva a avut ideea de a mă trimite la toxicologie, la Spitalul Floreasca. Și acolo am aflat că aveam o concentrație mare de mercur. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu mi s-a pus o singură doză de mercur încât să mi se facă imediat rău, a fost ceva programat. Eu am convingerile mele din ce direcție vine acțiunea”, a spus ieri seară Doina Pană, la Antena 3. Este sigură că a fost otrăvită pentru că a luat “măsuri dure împotriva mafiei pădurilor” și că mafia a ajuns la ea „prin intermediul unor oameni din apropierea mea”.
DIICOT anchetează cazul înscris ca „tentativă la securitatea statului”
Doina Pană a declarat că după ce a primit confirmările medicale a făcut plângere la DIICOT, că procurorii „i-au audiat pe toți cei care au fost în jurul meu”, că ancheta merge greu, „nimeni nu a fost pus sub acuzare”, dar că are speranțe și așteaptă.
„Plângerea la DIICOT am făcut-o în anul 2018 pe tentativă la securitatea statului, după cum m-au sfătuit avocații. Pentru că am fost otrăvită în calitate de ministru care se ocupa de mafia pădurilor, nu ca persoană privată. După ce mercurul s-a eliminat din organism mi-am mai revenit, dar traumele au rămas”, și-a descris fostul ministru situația, la TVR. Ea s-a declarat sigură de faptul că „cei care au recurs la otravă sunt jucători mari pe piață care colaborează între ei”.
Daniel Bodnar riscă să rămână paralizat
Starea de sănătate a cunoscutului avertizor de mediu, Daniel Bodnar, este foarte gravă. Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași spun că acesta riscă să rămână paralizat. Ce s-a întâmplat?
În urma unui accident suspect care s-a produs pe raza comunei Sucevița din județul Suceava în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, mașina în care se afla, condusă de prietenul său, s-a răsturnat într-un şanţ. Cei doi au fost transportaţi cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Suceava, dar Bodnar a fost transferat ulterior la Iași din cauza rănilor grave.
Există precedente. În anul 2020 a fost atacat repetat de hoţii de lemne. Tocmai din acest motiv susţinătorilor lui cred că accidentul a fost provocat de factori externi, deşi poliția locală nu a găsit deocamdată nicio dovadă în acest sens. „Doamne, sperăm să nu fie ceea ce gândim cu toţii, un accident premeditat”. „Era evident că i se va orchestra ceva, mai ales că a arătat cât de implicate sunt organele de control”, au comentat prietenii lui pe FB.
Activistul și-a trimis familia în străinătate ca să o protejeze de mafie
Pentru că devenise de mult o ţintă a hoţilor de lemne, Daniel Bodnar şi-a trimis soţia şi fetiţa în Austria ca să le protejeze. A avut motive.
Pe 9 decembrie 2020 a fost la un pas să fie linșat de hoții de lemne pe care îi filma în timp ce transportau ilegal bușteni din județul Suceava. Mafioții l-au atacat cu pietre până i-au distrus mașina în care se afla. Sticla de parbriz i-a intrat în ochi, rănindu-l grav. “Sunați la 112 să vină Poliția. Sunt la Mălini, la gater. Ăștia sunt criminali. De câte ori am cerut ajutor și de la București… Asta este Poliția Română. Totul e în zadar. Autorități, treziți-vă”, s-a auzit vocea lui Bodnar din filmarea lui transmisă live pe FB.
Tot anul trecut, o mașină a încercat să-l scoată de pe șosea în timp ce acesta era în mișcare. Poliția a tratat cazul ca pe un simplu accident rutier. La fel s-a întâmplat cu câteva zile înainte de accidentul fatal, pentru care acum e în spital.
În 5 ani peste 600 de pădurari atacați din care 6 au murit
În ultimii 5 ani, 185 de pădurari au fost atacați de hoții de lemne și mai mulți au fost uciși a informat Regia Națională a Pădurilor într-o statistică din anul 2019. Avertizorii de mediu de la Greenpeace, Agent Green și Declic contrazic datele instituției. Ei spun că ar fi vorba despre peste 600 de pădurari atacați doar în ultimii ani, din care 6 au murit.
Un pădurar împușcat, altul ucis cu toporul în cap
Doar câteva exemple. În octombrie 2019, pădurarul Liviu Pop din Maramureș a fost găsit împușcat pentru că a încercat să-i oprească pe hoții de lemn. Acasă au rămas trei copii minori, orfani. Cazul a fost prezentat și de BBC. La noi, liniște.
La o zi distanță după uciderea lui Pop, pădurarul Răzvan Cenușă din Suceava a fost atacat și amenințat cu moartea de un om de afaceri aflat în legătură cu mafia pădurilor. Caz mediatizat de Recorder. Fără efecte instituționale.
Pădurarul Răducu Gorcioaia de 50 de ani a fost găsit mort în mașina lui. I s-a dat cu toporul în cap. Verifica o exploatare ilegală de pădure din județul Iași. Caz neelucidat.
De 30 de ani autoritățile statului, toate, promit rezolvarea mafiei pădurilor, imediat. Și mafia crește pe an ce trece. Politicienii rostogolesc peste alegători cele mai spectaculoase promisiuni care dispar ca fumul după ce se văd votați. Iar acolo, în adâncul pădurilor, pădurarii și avertizorii de mediu sunt bătuți sau uciși.
Mihai Goțiu și proiectul lui, DNA-ul pădurilor, scoși din circuit
A fost un deputat. Mihai Goțiu de la USR. A luptat patru ani în mandatul 2016-2020 pentru proiectul lui: DNA-ul pădurilor. Într-un final a fost votat de Parlament. Goțiu a dat și un brand recognoscibil partidului său, USR. Efectele? Goțiu este acum la un pas să fie eliminat din USR de colegi după ce șefii lui politici nici măcar nu l-au mai pus pe un loc eligibil pe listele parlamentare din 2020.
De ce? Și-a contrat șefii. În frunte cu Dan Barna. Aceiași șefi politici care continuă să se autoproclame public că ei, progresiștii, sunt adevărații susținători ai protejării mediului și în special a pădurilor. Legea privind DNA-ul pădurilor a fost blocată politic de toate partidele. Toate. Nu se aplică. Nu mai există. (sursa)