- Pe 15 ianuarie aniversăm 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
- De-a lungul timpului, mai multe imagini ale poetului au fost falsificate sau au circulat fotografii în care poetul a fost identificat în mod eronat.
- Până astăzi au fost identificate patru fotografii certificate în care apare Eminescu.
Știm cum arăta Eminescu, mai ales din imaginea retuşată pusă în circulaţie de fotograful-pictor Bernhard Brand din Iaşi. Este vorba despre o carte poştală, după fotografia realizată de poet la vârsta de 19 ani la Praga. Practic, cea mai cunoscută fotografie a lui Eminescu, nu e o fotografie, ci o prelucrare, spune Ala Sainenco, directoarea Memorialului Eminescu de la Ipoteşti.
Se estimează că această fotografie a fost multiplicată în peste 1 miliard de exemplare, fiind imaginea asociată de cele mai multe ori cu opera poetului.
Fotografia a fost realizată în anul 1869 de către fotograful Jan Tomas, la Praga, unde Eminescu se pregătea să urmeze cursurile Universității Caroline, a doua ca reputație din imperiul Austro-Ungar, după ce de la Viena. Pentru a se putea înscrie, poetul avea nevoie de o fotografie la dosar. Universitatea de la Praga l-a respins, iar poetul avea să studieze în final la Universitatea din Viena.
La Praga, Eminescu a făcut șase fotografii de tip portret, toate în studioul lui Jan Tomas: trei ovale și trei dreptunghiulare, toate în sepia. Dintre acestea s-au mai păstrat doar trei, în arhiva personală a poetului sau la apropiați. Nu se știe cu exactitate soarta celorlalte trei fotografii, dar probabil au rămas la dosarele de înscriere de la Facultatea din Praga și la cea din Viena.
O altă fotografie este cea extrasă din tabloul Societății „Junimea”, din 1878 şi realizată de Franz Duschek în Bucureşti, în studioul acestuia de pe strada Franklin. Aşa cum o caracterizează biografii, este fotografia cea mai reprezentativă pentru Eminescu.
A treia este cea realizată în studioul lui Nestor Heck de la Iaşi, în 1884. Este o fotografie făcută printr-o păcăleală. Lui Eminescu nu îi plăcea să se fotografieze. Prietenii săi, profesorul A.C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel şi poetul Petru V. Grigoriu, l-au convins să facă o fotografie de grup. Însă s-au înţeles cu fotograful şi, atunci când se pregătea să declanşeze, ei s-au retras şi a rămas doar Eminescu.
Ultima fotografie certificată a poetului este cea realizată de Jean Bielig la Botoşani, în 1887, când Eminescu se afla în îngrijirea surorii sale, Harieta. Locuia pe strada Sfântul Nicolae, într-o casă, în două cămăruţe. Este o fotografie care a folosit şi pentru anumite falsuri.
Este posibil să fie adevărată și o a cincea fotografie, în care Eminescu apare alături de Veronica Micle şi de Vlahuţă. Este o fotografie descoperită de Dan Toma Dulciu, care afirmă că este în posesia sa. Ar trebuie realizată însă o analiză mai minuţioasă pentru a afirma cu siguranţă că în imagine este într-adevăr Eminescu.
Fotografii pretinse a fi ale lui Eminescu
puteți citi continuarea articolului pe alephnews.ro.