Oficialii guvernului de la Varșovia au denunțat blocarea conturilor de pe rețelele sociale ale președintelui american în funcție, Donald Trump, și au anunțat că pregătesc o lege pentru a face ilegală o astfel de măsură în Polonia, relatează The Guardian.
Recent, mai mulți lideri europeni importanți, printre care și Angela Merkel, au considerat decizia Twitter ca fiind ”problematica” și s-au pronunțat pentru crearea unui cadru legislativ comun care să precizeze clar procedurile de urmat, fără a lăsa astfel de hotărâri la latitudinea firmelor.
„Algoritmii sau proprietarii giganților corporate nu ar trebui să decidă care perspective sunt corecte și care sunt greșite. Nu poate să existe acord pentru cenzură”, a scris premierul polonez, Mateusz Morawiecki, pe Facebook, la începutul acestei săptămâni.
Morawiecki a mers chiar mai departe și a comparat dictatura din Polonia de dinainte de 1989 cu felul în care s-a luat decizia de către rețelele sociale pentru eliminarea lui Donald Trump de pe aceste platforme.
„Cenzurarea liberei exprimări, care este de domeniul regimurilor autoritare și totalitare, se întoarce acum într-o nouă formă – un mecanism comercial pentru lupta împotriva celor care gândesc diferit”, a mai scris el.
În ultimii ani, Facebook a blocat mai mult conținut publicat de organizații sau politicieni de extremă dreapta din Polonia. Parlamentarul Janusz Korwin-Mikke, cu 780.000 de urmăritori, a fost blocat în noiembrie de platformă, care a motivat că acesta a încălcat în mod repetat standardele sale de conținut. Korwin-Mikke a acuzat Facebook că este condus de „fasciști și bolșevici”.
Conform prevederilor noii legi, utilizatorii de rețele sociale vor putea să ceară în instanță republicarea conținutului lor pe platformă, dacă consideră că acesta nu încalcă legile poloneze. În aceste cazuri, instanțele trebuie să dea verdictul pe parcursul a 7 zile, iar procedura s-ar desfășura 100% electronic. (sursa)