O dansatoare care apare în videoclipurile maneliştilor a ajuns să lucreze la Direcţia de Sănătate Publică, după ce angajările în unele instituţii publice s-au făcut fără concurs în această perioadă de stare de alertă cauzată de pandemia de coronavirus.
Totul a început pe 6 noiembrie, când Direcția de Sănătate Publică (DSP) a postat un anunț de angajare fără concurs pe perioadă determinată pentru mai mulţi medici și un post de inspector de specialitate debutant, iar apoi a fost ales cine trebuie, potrivit national.ro.
Dansatoarea Emy i-a înfrânt pe ceilalţi 10 contracandidați ai săi
La interviul din 13 noiembrie, s-a prezentat şi dansatoarea Maria Emylia Florescu, care i-a înfrânt pe ceilalţi 10 contracandidați şi a obținut un punctaj de 93,33.
De la momentul anunţului şi până la depunerea dosarelor, termenul era de 48 de ore, astfel că doar cine știa despre acele posturi vacante putea să fie gata atât de repede, mai scris sursa citată.
Pentru postul de inspector de specialitate s-a cerut diplomă de licență în domeniul economic, juridic sau tehnic, iar Maria Emylia Florescu are studii în management turistic, însă experiența profesională este de actor, iar aptitudinile sunt de actorie, solist vocal și dans.
Câţi bani va câştiga dansatoarea maneliştilor de la DSP
Un inspector de specialitate debutant de la DSP are un salariu de 5.416 lei, iar la aceste venituri se adaugă și un spor de 30% pe care guvernul l-a instituit pe perioada stării de alertă. (sursa)