Prima fază a construcţiei Solidarity Transport Hub (STH/CPK)) din Polonia, cel mai amplu proiect de investiţii în infrastructură din această ţară, un hub major aerian, feroviar şi rutier, va costa 12,8 miliarde de zloţi (2,77 miliarde de euro), potrivit The First News.
Proiectul nu necesită implicarea de fonduri bugetare în 2020-2023. Investiţia va fi în cea mai mare parte realizată cu titluri de trezorerie emise în acest scop, potrivit oficialilor guvernului polonez, informează Mediafax.
Hubul este un proiect care implică construirea unui aeroport de mari dimensiuni şi reclădirea reţelei de cale ferată din Polonia. Costurile acestuia ar urma să atingă 35 miliarde de zloţi (8,14 miliarde de euro).
Polonezii construiesc în Varşovia un nou aeroport prin care speră să creeze o conexiune între Asia şi Europa sau între Americi şi Europa. Acesta se va situa la 37 de kilometri de Varşovia şi va opera zboruri pentru 45 milioane de pasageri. Ulterior, capacitatea acestuia ar urma să crească la 100 milioane de pasageri. Hub-ul include şi construcţia a 1.600 de km de cale ferată cu conexiune cu aeroportul.
Prima fază este una de pregătire, iar procesul achiziţionării de terenuri pentru proiect va începe în acest an.
Master plan-ul aeroportului ar urma să fie gata în 2021, fiind însoţit de o evaluare a impactului asupra mediului.
Potrivit anunţurilor anterioare ale guvernului polonez, primele conexiuni pot fi aşteptate din 2027, aeroportul urmând să devină operaţional până la finalul anului respectiv.
Proiectul a luat o formă mai distinctă în ultimele luni, recent aeroporturile Incheon din Seul şi Narita din Tokio depunând oferte pentru a deveni consultanţi strategici pentru hub.
Cele două aeroporturi, din opt, au fost admise în faza finală a procedurii de selectare. STH intenţionează să desemneze consultantul strategic până la finalul anului. Contractul va fi pe o perioadă de trei ani, timpul necesar pentru finalizarea stadiilor de planning şi design pentru investiţiile în aeroport.
Se estimează că realizarea aeroportului va accelera redresarea economiei poloneze după pandemie. Potrivit unui raport A.T.Kearney, anii 2024-2027 reprezintă perioada când impactul investiţiilor STH asupra economiei poloneze va fi cel mai perceptibil. Investiţia va genera „95.200 noi locuri de muncă“ numai în anul 2026.
Numai în 2024, investiţiile legate de STH vor atinge 19,7 mld. de zloţi (4,41 mld. euro). În 2025, investiţiile vor urca la 22,4 mld. de zloţi (5,01 mld. euro), la 5,44 mld. euro în 2026 şi 4,97 mld. de euro în 2027. Cheltuielile pe infrastructura feroviară vor constitui o parte majoră a investiţiilor.
Numai în 2026, CPK va genera aproximativ 57.000 de noi locuri de muncă în sectorul feroviar, 28.400 locuri de muncă având legătură cu aeroportul şi 9,800 în cadrul companiilor din sectorul rutier. (sursa)