Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 4 mai. Vremea va fi extrem de călduroasă în toată țara. Cerul va fi variabil, însã din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice în Maramureş, local în Crişana şi Moldova (mai ales nordul zonei) şi izolat în Transilvania.

Prognoza meteo în țară

Punctiform vor fi posibile cantităţi de apă însemnate (peste 15…20 l/mp) şi căderi de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în nord-vest, centru, est, sud-est şi la munte, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor când vor fi posibile vijelii.

Vreme caldă, primăvară

Temperaturile maxime se vor situa între 16 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5…7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 15…16 grade în Dealurile de Vest. Ceața își va face simțită prezența.

Cum va fi vremea pe 5 mai

În ţară, valorile termice vor scădea în nordul şi nord-vestul ţării şi se vor apropia de cele normale pentru această perioadă, iar în restul teritoriului vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta în Maramureş, Crişana, Transilvania, în zona de munte, iar din orele serii şi în Banat, Moldova şi local în celelalte regiuni. Astfel, vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.

Pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă însemnate (peste 15…25 l/mp) şi va cãdea grindină. Temperaturile maxime vor fi în general între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 7 şi 16 grade. (sursa)

Articolul precedentSeviciul german de informaţii a desemnat oficial partidul AfD drept „entitate extremistă” care ameninţă democraţia. Formaţiunea este pe locul doi în parlament
Articolul următorÎn Bihor se votează azi pentru preşedintele României, noul şef al CJ şi doi primari de comune