Preşedintele Donald Trump s-a adresat, marţi seara, Congresului, pentru prima oară de când a revenit la Casa Albă. El a susținut cel mai lung discurs al unui președinte american în fața Congresului, o oră și 40 de minute.
În cadrul discursului, el a explicat deciziile controversate luate în primele săptămâni ale mandatului.
„America s-a întors”, a fost prima frază rostită de preşedinte, fiind ovaţionat în strigăte de „USA, USA!”. Înainte de a rosti această frază, în momentul în care s-a adresat audienţei şi a nominalizat-o pe prima-doamnă, mulţi s-au ridicat în picioare şi au ovaţionat-o pe Melania Trump, conform AFP.
„Visul american nu poate fi oprit”, a mai spus preşedintele, aceasta fiind tema discursului său.
Scrisoare importantă de la Zelenski
Trump a declarat că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a avut vineri o dispută la Casa Albă, ar fi pregătit să negocieze cu Rusia și să semneze un acord privind minereurile.
”Am primit o scrisoare importantă de la președintele ucrainean Zelenski. Scrisoarea spune că Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor cât mai curând posibil pentru a se apropia de o pace durabilă”, a declarat președintele american.
”El a spus: ‘Echipa mea și cu mine suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace durabilă. Apreciem cu adevărat tot ceea ce America a făcut pentru a ajuta Ucraina să-și mențină suveranitatea și independența’”, a declarat Trump.
Trump a vorbit și despre înțelegerea privind exploatarea mineralelor, afirmând că Zelenski i-a spus în scrisoare că ”Ucraina este pregătită să o semneze în orice moment convenabil pentru dvs”.
Tarife
Tarifele vor provoca „tulburări”, a recunoscut Trump. „Tarifele nu sunt doar despre protejarea locurilor de muncă americane, ci şi despre protejarea sufletului ţării noastre”, susţine Trump, adăugând că taxele abrupte pe care le-a impus şi le va impune asupra bunurilor din alte ţări vor contribui la îndeplinirea promisiunii sale de „a face America bogată din nou”.
„Va exista o mică perturbare, dar suntem de acord cu asta. Nu va dura mult”, promite el.
„Îi iubesc pe fermierii noştri”, adaugă Trump, afirmând că tarifele îi vor ajuta să-şi producă şi să-şi vândă produsele agricole acasă.
Canada şi Mexic „au permis fentanilului să intre în ţara noastră la niveluri nemaivăzute până acum”, a repetat preşedintele acuzaţia cu care a justificat tarifele. Fentanilul „ucide sute şi mii” de oameni şi „distruge familii”. El a adăugat că cele două ţări primeau subvenţii de miliarde de dolari din partea SUA. „Nu vom mai face asta”, dă asigurări Trump.
„Risipa” pe Moldova
Trump a vorbit și despre diverse programe despre care a spus că dezvăluie „risipa îngrozitoare” a guvernului federal. El a enumerat mai multe ţări din întreaga lume, între care Moldova, dar şi Serbia, în care susţine că au fost risipite fonduri guvernamentale pe programe inutile. Este vorba de ţări care în general au primit asistenţă din partea SUA prin USAID, agenţia pe care Trump a închis-o.
În această enumerare, Trump a calificat Lesotho din Africa drept o ţară „de care nimeni nu a auzit vreodată”, în timp ce dădea exemple de programe guvernamentale care au risipit bani americani. Programul din Lesotho, a spus el, aloca 8 milioane de dolari pentru a promova drepturile LGBTQ+. El a spus însă că aceste programe au fost tăiate de miliardarul Elon Musk şi de Departamentul său pentru eficienţă guvernamentală.
Departamentul acesta a descoperit „fraude de sute de miliarde de dolari”, despre care spune că au fost eliminate pentru a reduce datoria ţării şi pentru a combate inflaţia.
Elon Musk s-a ridicat în picioare la multe dintre afirmaţiile lui Trump, inclusiv revenirea libertăţii de exprimare, transformarea limbii engleze în limba oficială a SUA şi întoarcerea angajaţilor federali la prezenţa fizică la muncă. La un moment dat, Trump chiar l-a nominalizat laudativ şi miliardarul a primit aplauze la scenă deschisă.
Salvarea economiei și curățarea de ideile „Woke”
Trump a afirmat că printre cele mai importante priorităţi ale sale se numără „salvarea” economiei SUA şi acordarea de ajutoare „semnificative şi imediate” familiilor muncitoare.
El susţine însă că a moştenit de la administraţia Biden o „catastrofă economică şi un coşmar al inflaţiei”. Trump spune că politicile lui Joe Biden „au dus la creşterea preţurilor la energie, la creşterea costurilor la alimente şi au făcut ca cele necesare traiului să fie inaccesibile pentru milioane şi milioane de americani”.
„Ca preşedinte, lupt în fiecare zi pentru a limita aceste pagube şi pentru a face America din nou accesibilă”, susţine el.
El dă vina pe predecesorul său, Joe Biden, inclusiv pentru creşterea preţurilor la ouă – spunând că acestea sunt „scăpate de sub control” şi că lucrează din greu pentru a le reduce.
Trump îi ademeneşte pe locuitorii Groenlandei să devină americani
Pe de altă parte, Trump a invitat Groenlanda să se alăture SUA. „Susţinem cu tărie dreptul vostru de a vă determina propriul viitor. Şi dacă alegeţi, vă urăm bun venit în Statele Unite ale Americii.
Avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea naţională şi chiar pentru securitatea internaţională. Şi lucrăm cu toţi cei implicaţi pentru a încerca să o obţinem”, spune Trump. „Şi cred că o vom obţine, într-un fel sau altul, o vom obţine”, adaugă el.
„Vă vom menţine în siguranţă, vă vom face bogaţi şi, împreună, vom duce Groenlanda la înălţimi cum nu aţi crezut niciodată că este posibil. Este o populaţie foarte mică, dar o bucată de pământ foarte, foarte mare şi foarte, foarte importantă pentru securitatea militară”, le-a spus Trump locuitorilor celei mai mari insule de la capătul nordic al Pământului.
Proteste ale democraţilor
Unii parlamentari democraţi au avut pancarte negre pe care scria “MUSK STEALS” (Musk fură) şi “SAVE MEDICAID” (Salvaţi Medicaid) sau “PROTECT VETERANS” (Protejaţi veteranii).
Președintele Camerei a ordonat ca democratul Al Green să fie scos din sala de şedinţe. Reprezentantul democrat din Texas stătea ridicat în picioare şi a strigat că preşedintele nu are mandat. „Aşază-ţi fundul jos!” i-a strigat reprezentanta Nancy Mace, o republicană, dar acesta a rămas în picioare.
Aproximativ 10 democraţi din Camera Reprezentanţilor au ieşit ulterior din sală, după ce au dezvăluit tricouri negre cu mesaje pe ele. Pe tricoul reprezentantei Jasmine Crockett scria pe spate „REZIST”.
Crockett a plecat împreună cu reprezentantul Maxwell Frost al cărui tricou spunea: „NO KINGS LIVE HERE” (AICI NU SUNT REGI). (sursa)