Pentru europeni, pacea din Ucraina, așa cum e tranzacționată azi de echipa Trump, arată ca o afacere în pierdere. Pentru statele din flancul estic înseamnă o amenințare existențială. Pentru România înseamnă toate astea la un loc plus senzația de înec.
Doru Bușcu: Echipa Trump forțează o încetare a focului în favoarea Rusiei și, dacă o va obține, o va denumi pace, triumf diplomatic, apogeu al noii politici externe americane, MAGA PLUS. Între noi fie vorba, va fi o realizare temporară și instabilă, care îi va oferi Federației Ruse noi ocazii de a înspăimînta Europa. Putin va cîștiga timp să-și odihnească trupele, să-și repare economia, să-și consolideze industria de război, să-și modernizeze armata. Cel mai devreme în trei ani de la încheierea păcii, și cel mai tîrziu în zece ani, Rusia va putea reîncepe asaltul asupra a ceea ce a mai rămas din Ucraina și, posibil, asupra primelor țări din flancul estic, de astă dată cu o calificare militară și strategică superioară.
Pe moment, Europei îi lipsesc curajul și inteligența politică pentru a reacționa la ceea ce i se întîmplă. Dacă americanii își regîndesc participarea la NATO cu mintea lui Elon Musk și a colegilor din DOGE, securitatea europeană are nevoie de un plan B. Un plan realist, concret, despuiat de fantezia vorbelor în gol și de birocrație. Armata europeană, de pildă, e un vis oral, neclar ca orice activitate onirică. O astfel de alcătuire pune și mai mult în discuție stabilitatea NATO, complică și mai tare disputa statelor UE și poate sfîrși într-o nouă fundătură decizională.
În locul acestei imposibile armate, Europa ar trebui să-și facă un zid de apărare concret la granița expusă. Cum? Clădindu-l din statele de pe flancul estic, transformînd aceste state în obstacole militare de netrecut. Investind în Polonia, România, Statele Baltice și poate și Bulgaria, făcînd din ele republici luptătoare, democrații invincibile, cu armate formidabile, cu industrii de apărare duduind, cu trupe numeroase și antrenate.
În principal, Polonia și România pot acoperi exemplar aceste sarcini de descurajare. Ar fi cleștele strategic în care Rusia s-ar feri sau cel puțin ar ezita să intre. În loc să trimită trupe răzlețe și eterogene în statele de pe flanc, UE poate proiecta, finanța și dezvolta armate naționale unitare, masive, permanente și moderne, direct pe frontiera cu pericolul. Bruxelles-ul poate concentra fonduri majore în aceste state (pentru început din fondurile de coeziune necheltuite), poate furniza know-how la nivel de instrucție, tehnologie și comandă, poate ajuta economiile să se elibereze de trauma deficitului. Un lanț de armate naționale transformate în puteri militare descurajante, capabile să oprească ele singure, la o adică, înaintarea terestră a inamicului, ar fi o garanție că Rusia se va gîndi bine înainte de a invada noi teritorii. Față de o armată europeană pestriță, alcătuită din contingente mici, fărîmițate și demotivate, chemate să lupte departe de patria lor, pentru a apăra pămînturi străine și necunoscute de la marginea lumii, armatele naționale masive, superînzestrate, sincronizate și animate de sentimentul apărării patriei reprezintă un avantaj net.
Într-un astfel de plan, România ar avea un rol central. Ea și Polonia ar fi baza zidului militar. Și cum Polonia e deja înarmată, efortul de finanțare europeană ar ținti în principal România. Ce ar însemna asta? În primul rînd o revenire economică rapidă prin fluxul de bani europeni și repornirea la scară largă a industriei naționale de apărare. Apoi o creștere a atractivității investiționale, o evoluție pozitivă a rating-ului de țară. Cel mai important beneficiu ar fi cel social. Cu un buget de apărare de trei-cinci ori mai mare în următorii cinci ani (livrat în mare măsură de Bruxelles), cariera militară are șanse bune să devină aspirațională. Cu solde consistente și instrucție occidentală, cu înzestrare de ultimă oră și tratament uman aplicat trupei, armata poate absorbi o generație aproape pierdută de tineri, abandonată de sistemul de educație și luată prizonieră de TikTok. Alături de cadrele militare, tinerii derutați pot deprinde cunoștințe și meserii, își pot redescoperi ambițiile, ideea de succes social și material, patriotismul și responsabilitatea. Armata obligatorie, care, în caz că SUA se dezangajează din NATO, va fi reintrodusă, se poate înlocui, astfel, cu un program de voluntariat foarte aspirațional, care să atragă zeci de mii de oameni anual.
România ar avea la dispoziție cinci ani să își transforme radical capacitatea de apărare și să treacă de la milogeala actuală la un statut de furnizor de securitate. Alături de Polonia, înarmată și puternică economic, ar forma acel zid militar organic și credibil, cel mai eficient sistem de descurajare a eventualei agresiuni rusești.
Armatele celorlalte state din UE și NATO ar avea timp să se coordoneze și să acorde sprijin în faza a doua a unui presupus atac, fără ca lumea civilizată să fi pierdut pînă atunci teritorii greu de recuperat. În plus, banii europeni ar avea o destinație precisă, concentrată, eficientă.
Se vor găsi, ca de obicei, destule loaze să invoce riscul de a atrage, astfel, mînia Rusiei. Și se va găsi și rezerva necesară de lașitate pentru a nu face nimic. Dar fără o armată capabilă și înfricoșătoare, puterea politică a unui stat sau a unei uniuni de state e o glumă la care rîd de obicei rușii.
În caz că Europa caută un plan simplu, realist, rapid și concret, ăsta ar fi unul, aplicabil de mîine. Și, odată pornit, rămîne timp destul pentru dezbateri inutile despre Green Deal, egalitatea de gen și protecția speciilor dispărute. (catavencii.ro)
