♦ România are două avantaje majore în competiţia globală – şcoala de matermatică-informatică cu tradiţie, care a furnizat sute de mii de specialişti de top la cele mai mari companii de tehnologie din lume, şi infrastructura de internet de mare viteză, care facilitează dezvoltarea industriei de tehnologie ♦ Este nevoie ca programele şcolilor şi universităţilor tehnice să fie aliniate cu curricula necesară pentru obţinerea certificatelor internaţionale în domeniul IT, astfel încât absolvenţii să fie cu adevărat specialişti IT şi să fie absorbiţi rapid de piaţă.
Ioana Niță: România are acum o oportunitate istorică, care apare la o perioadă de zeci de ani sau chiar la 100 de ani, de a se afirma pe harta internaţională a tehnologiei de inteligenţă artificială (AI), odată cu democratizarea accesului la cele mai performante modele de AI realizată de chinezii de la DeepSeek, care au arătat că AI poate funcţiona cu mult mai puţine resurse tehnologice.
Iar România are din punct de vedere istoric două avantaje majore – şcoala foarte bună de matematică-informatică şi internetul de mare viteză, împreună cu o strategie naţională bine pusă la punct pe acest domeniu, începând de la învăţământ.
Dacă ar fructifica aceste avantaje, România ar putea intra în topul mondial pe harta AI.
„Este un moment crucial în istorie. Avem internet de mare viteză în România, avem creiere în România. Iar după părerea mea, trebuie să ne axăm pe un singur domeniu ca ţară. Toţi să ne concentrăm pe un domeniu pentru AI şi acolo să excelăm. Acesta este viitorul cum îl văd eu. Aş spune că este o oportunitate o dată la 100 de ani, nu la 25 de ani, ca o ţară să se concentreze ca să devină lider mondial în sănătate, agricultură – toate acestea sunt legate şi AI poate să le îmbunătăţească cu o ordine de mărime exponenţială“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live George Haber, investitor în domeniul hi-tech şi unul dintre cei mai cunoscuţi români din Silicon Valley (SUA).
citiți mai mult pe ZF.ro