Mica Unire. Ce s-a întâmplat în 24 ianuarie 1859. Cronologia evenimentelor și câteva detalii din „culise”

Unul dintre cele mai frumoase momente din istoria României s-a întâmplat și datorită marilor puteri europene, dar și fiindcă au acționat câțiva politicieni români foarte inteligenți. Care au fost pașii către Mica Unire? Cum s-a sărbătorit pe 24 ianuarie 1859? Ce probleme logistice au existat? (Vlad Barză)

CRONOLOGIE Pașii către Mica Unire

• 1856, martie. Congresul de Pace de la Paris încheie oficial războiul Crimeii și discută și despre organizarea Principatelor Dunărene. Congresul a hotărât ca statutul definitit al Principatelor să fie stabilit în urma consultării românilor în problema unirii.
• 1857, ianuarie. Poarta otomană emite firmanul care cuprinde normele de organizare a alegerilor pentru adunările ad-hoc din Țara Românească și Moldova.
• 1857, februarie și martie. La Iași, respectiv București, sunt create organismele de coordonare a mișcări unioniste. Ele se numesc: Comitetul Electoral al Unirii (la Iași) și Comitetul Central al Unirii (București).
• 1857, iulie. Încep alegerile pentru Adunarea Ad-hoc a Moldovei, alegeri care sunt falsificate de caimacamul Nicolae Vogoride.
• 1857, august și septembrie. Alegerile pentru Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească sunt câștigate de o majoritate unionistă.
• 1858, mai-august. La Paris se desfășoară conferința puterilor garante care elaborează și adoptă convenția privind organizarea „definitivă” a Principatelor. Având valoare de constituție, Convenția organizează statele pe principiul separării puterilor. Puterea executivă aparține domnului. Acest act constituțional a înlocuit Regulamentele Organice (în vigoare de peste 25 de ani) și a rămas în vigoare până la 1864,
• 1859, 5/17 ianuarie. Adunarea Electivă de la Iași îl alege ca domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza, cu unanimitate de voturi.
• 1859, 24 ianuarie/5februarie: Alexandru Ioan Cuza este ales ca domnitor al Țării Românești cu unanimitate de voturi de către Adunarea Electivă de la București.
• 1859, august. La conferința de la Paris a puterilor garante, cinci dintre marile puteri participante recunosc „de jure” alegerea lui Cuza ca domnitor. Cele cinci erau Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei. Se încheia prima etapă spre realizarea deplină a unirii.

Sursa cronologiei: volumul „Istoria Românilor – O sinteză cronologică” (editura Meronia, coordonator Valentina Bilcea)

Cum a fost ziua de 24 ianuarie 1859

Cum a sunat jurământul lui Cuza, redat în cartea „Rumânii fericiți, vot și puetere, de la 1831 și până în prezent”, scrisă de Cristian Predea.

• „Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa ţării, că voi păzi cu sfințenie drepturile şi interesele Principatelor Unite, că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi și în toate şi că voi păzi cu sfințene în toată Domnia mea în toate şi că nu voi avea înaintea ochilor Mei decât binele și fericirea nației române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii Mei să-Mi fie întru ajutor!”

Alegerea a trezit bucuria mulţimilor. Ştirea s-a răspândit foarte repede. Chiar în ziua de 24 ianuarie a ajuns cam peste tot. La ora 16. Ion Ghica le-a scris lui Kogălniceanu si Alecsandri într-o limbă pe care am putea-o numi franco-română, notează Cristian Preda:

• „Şedinţa Obşteştii Adunări de astăzi este din cele mai frumoase pagini ale istoriei noastre. Le plus difficile est fait. Numirea Principelui Cuza ne-a scăpat de măcel (massacre). Principiul a devenit o necesitate. Sans l’Union point de salut. Admiterea Domnitorului Cuza este pentru el o datorie națională”.

Ceva mai târziu, la ora 21 şi 50 de minute, vestea a ajuns la Fălticeni. Administraţia ținutului Suceava a telegrafiat către Ministerul de Interne.

„Aici venit novelă telegrafică că Înălţimea sa s-a ales domn şi în Valahia. rog ordin ca să pot face serbare”.

Unde e bucurie, se pune și masa. La Călăraşi, de pildă, sărbătoare publică a avut parte de diverse bunătăți:

• „trei oca dulceaţă, o căpăţână zahăr şi alte mezelicuri, salam, șuncă, pastram-caiser, caşcaval bun, doă oca pişcoturi, zece sticle şampanie, cincizeci franzele mari”.

Domnitorul a fost adus la Bucureşti. Ceea ce a creat anumite probleme logistice, cum am spune astăzi. Într-o adresă a ministrulului de Interne către patriarh, acesta din urmă era rugat, pentru a-l putea întâmpina pe Cuza:

• să binevoiţi a ordona cu cât s-ar putea mai cu grabă să se puie nisip și moloz prin curtea Sfintei Mitropolii, spre astuparea gropilor şi nesuferitului noroi ce este în acea curte, spre a se evita neplăcuta privelişte ce ar înfăţişa rămâind în starea de astăzi acel noroi”.

Cuza, o alegere complicată și politica faptului împlinit

A fost aproape o minune faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, fiindcă la final de 1858 erau înscriși 38 de candidați pentru domnie, iar Cuza nu era printre ei. A fost propus la început de 1859, dar aproape nimeni nu credea că poate ieși câștigător.

Cei 38 de candidați s-au retras pe rând în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza. Ultima opțiune, Grigore Sturdza se dovedise că are obligații față de interesele Rusiei și ale Poloniei, astfel că Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi. Despre viața lui Cuza și ce a făcut el, bine, dar și rău, puteți citi aici.

Pentru că marile puteri europene au fost puse în fața faptului împlinit a fost, spun istoricii, unul dintre rarele momente din istorie în care politicienii din aceste locuri au avut o neobișnuită abilitate pentru a profita de o situație favorabilă.

Cele două principate aveau cam patru milioane de locuitori acum 165 de ani. La 1860, Bucureștiul avea 120.000 de locuitori, iar Iașiul avea 60.000.

Cuza a fost ales în 1859 domn în Moldova și în Țara Românească, fiindcă marile puteri spuneau că principatele trebuie să aibă doi domni, însă nicăieri NU scria că se interzice alegerea aceleași persoane și la București, dar și la Iași. Istoricul Neagu Djuvara a scris că „este aici un exemplu minunat de inteligență a clasei noastre politice de atunci”. Au fost extrem de rare în istoria noastră momentele în care politicienii au fost inteligenți pe plan internațional.

A fost un act de o neobișnuiă abilitate politică, ceea ce Nicolae Iorga a numit „sistemul faptului împlinit”.

Unirea a fost posibilă și fiindcă marile puteri europene, mai ales Franța, au perceput principatele Dunărene ca fiind un „stat tampon” solid care să blocheze avansul Rusiei spre Balcani. Unirea Moldovei cu Țara Românească ar crea un echilibru european, iar Rusia ar putea fi ținută la distanță. Mai este un motiv: grânele din principate ajungeau în Anglia, iar această mare putere dorea să asigure securitatea fluxului cerealier, fără ca Rusia să îl pună în pericol.

Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Principatele dunărene se găseau la 1860 într-o situație economică înfiorătoare, uneori nefiind bani pentru plăți ce erau scadente peste trei zile. Nu existau căi ferate, iar drumurile erau foarte proaste și călătoria putea dura mai mult de o săptămână între București și Iași.

Criza economică și financiară era gravă, lipsa de numerar era acută, exporturile au scăzut dur, mulți negustori au dat faliment, profesorii își primeau greu lefurile și au fost introduse noi taxe și impozite. În aceste condiții, nu este de mirare că au fost multe proteste de stradă și, în unele cazuri, au fost intervenții în forță ale autorităților, intervenții care au dus și la moartea unor oameni.

În doar câțiva ani s-au făcut o mulțime de reforme, de la adoptarea sistemului metric, până la legea privind interzicerea cumulului de funcții publice și de la faimoasa lege a secularizării averilor mănăstirești, până la cea despre organizarea orașelor și comunelor.

Privindu-le cu ochii de acum, acele reforme au fost foarte multe, în foarte scurt timp și într-o perioadă tensionată, însă în acei ani o parte dintre reforme erau prea radicale, încât să se vadă imediat efectele. Rezultatele s-au văzut mai târziu, în special după 1870.

Deși la prima vedere s-ar crede că domnitorul a avut sprijin larg din partea politicienilor, nu a fost așa. Conservatorii, majoritari în Parlament, se opuneau vehement reformei electorale, dar și celei agrare, fiindcă le afecta averile. Liberalii erau nemulțumiți nu doar fiindcă nu fuseseră chemați la guvernare, dar și fiindcă o parte dintre liberali spuneau că A I Cuza ar fi acționat cu prea puțină moderație în adoptarea unor reforme. (HotNews.ro)