Trump își clădește, deocamdată din vorbe, statuia de cuceritor. De o jumătate de secol, imperiul SUA a stagnat achiziția de teritorii, iar președintele ales dă impresia că vrea să rezolve această neglijență. Extinderea Americii pe uscat și peste mări ar fi pasul către definitiva neuitare a cezarului, iar Trump și personalitatea lui accentuată se scaldă zi de zi în visul acestei grandori.
Doru Bușcu: Din ce știm pînă acum, ar fi de recuperat Groenlanda (prin negociere), Canalul Panama (prin preluare) și Canada (prin fuziune). La primele două, Trump nu exclude folosirea forței. Altfel zis, politica externă americană începe să traducă din rusă și chineză.
Groenlanda e de mult pe lista de cumpărături a SUA. Pentagonul și industria noilor tehnologii știu că resursele din Arctica merită exploatate și apărate înainte ca spărgătoarele de gheață rusești să controleze întreg Oceanul Înghețat. Groenlanda ar deveni un portavion american pe a cărui punte s-ar putea fora în siguranță după litiu și după alte metale din industria bateriilor. Dacă pînă ieri a fost un must-have, Groenlanda e azi un Musk-have.
Canada e o obsesie mai veche a SUA,
din vremea ultimilor mohicani și a lui Fenimore Cooper, cînd Ochi de Șoim și Chingachgook scalpau coloniști francezi în zona Marilor Lacuri, iar tînăra democrație americană nu avea timp să ocupe teritoriile din nord fiindcă avea de furcă în sud cu mexicanii și apașii.
Trump a prins povestea din zbor și a băgat-o în volumul de propagandă MAGA, menit să-l picteze în culorile vitejiei. Gluma a început, totuși, să se îngroașe cînd a apărut o ofertă fiscală și comercială, cînd Trump a vorbit despre securitate și armată, despre tarife vamale și injecție financiară. Canada nu e doar un teritoriu vast care ar dubla suprafața SUA, ci și un rezervor imens de resurse naturale strategice, un spațiu de expansiune vital, un refugiu în fața încălzirii globale care pîrjolește azi sudul. Cu Canada anexată, America ar deveni America de Nord, stăpîna absolută a unei jumătăți din emisfera nordică, puterea dominantă în Oceanul Arctic, un stat inexpugnabil, egalînd singură la resurse conglomeratul BRICS.
Cît despre Panama, canalul i-ar aduce Americii controlul rutelor comerciale și militare între Pacific și Atlantic, adică un monopol strategic absolut.
Vorbele bufonului stau, ca în piesele lui Shakespeare, pe adevăr. Iar Trump, mînat de firea sa impulsivă și de impetuosul Elon Musk, a transformat acest imperialism melancolic al generalilor de altădată într-un imperativ al industriei și al politicii de expansiune americane. Cîtă vreme rămîne la vorbe, reîmpărțirea lumii, interzisă de tratatele internaționale, e o activitate de PR politic, o schemă de negociere a sferelor de influență și atît. Dacă, însă, Trump trece la fapte, lucrurile o iau razna și lumea riscă să cadă iar în vechile năravuri autodistructive.
Reîmpărțirea lumii a fost mereu cauza de bază a războaielor.
Din neolitic și pînă în 1914, triburile, popoarele și națiunile au vărsat rîuri de sînge pentru teritoriu. Primul război mondial a produs zece milioane de morți, douăzeci de milioane de răniți și opt milioane de dispăruți pentru că statele din centrul Europei și-au dorit alte granițe și alte colonii. Al doilea război mondial a ridicat nivelul: peste 73 de milioane de morți, civili și militari, pentru nevoia de pămînt și resurse a unor dictaturi din Europa și Asia. Tendința de a reîmpărți lumea e faza premergătoare a uciderii în masă, mai ales cînd ea e luată în calcul de mari puteri militare.
Ideea lui Trump de a transforma ceea ce încă pare o glumă într-o oportunitate sperie, înainte de toate, Occidentul. Asta fiindcă Donald Trump e președintele ales al celei mai mari puteri militare, economice și politice de pe Terra. După 20 ianuarie va fi șeful celei mai mari, mai stabile și mai admirate democrații, liderul lumii libere, omul care garantează, în ultimă instanță, drepturile națiunilor suverane din Occident și securitatea statelor aliate din NATO. Iar cînd acest om nu exclude folosirea forței împotriva unui stat NATO, Danemarca, în caz că nu i se vinde Groenlanda, și cînd vorbește despre alipirea Canadei, alt stat aliat, de astă dată vecin, primii care încep să tremure sînt partenerii Americii, statele care au clădit, împreună cu SUA, lumea bazată pe tratate, lege, încredere și umanism.
Putin, pesemne, jubilează.
În Ucraina, el n-a folosit forța împotriva unui stat aliat, n-a încercat să anexeze un teritoriu de peste mări cu care Rusia nu are nici o legătură, ci a invadat o zonă înrudită, rusofonă, plină de rude și capital rusesc, plus o peninsulă care a fost cîndva, recent, în posesia URSS. Prin comparație cu ideea de a ataca militar un stat NATO, Putin e un criminal de război cu circumstanțe atenuante. Și dictatorul Xi Jinping iese bine din comparație, cîtă vreme el plănuiește invadarea unei insule care, la urma urmei, aparține în acte Chinei.
E clar că după declarațiile lui Trump, și Putin, și Xi Jinping se simt ușurați, descărcați de povara crimei imperialiste, absolviți de masacrele trecute, prezente și viitoare, din care au înțeles ei să-și fabrice puterea. Și, mai presus de toate, Putin și Xi Jinping se văd îndemnați să continue. Dacă Trump a vorbit serios, ei ar avea acum un partener la reîmpărțirea violentă a lumii, un complice valoros, de care se temeau ca dracul de tămîie, dar care acum e dispus să treacă cu vederea dreptul popoarelor la autodeterminare, libertatea, morala, umanismul și tratatele internaționale.
De aceea, la Londra, Berlin, Paris și Bruxelles, ba chiar și la București, ar trebui organizate grupuri de rugăciune, formate din parlamentari și miniștri, care să-i ceară lui Dumnezeu o dovadă că Donald Trump a glumit. (catavencii.ro)
