Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Crăciun iar noi ne purtăm, toți, ca și copiii care se ceartă pentru că nu pot decide dacă Chuck Norris l-ar bate pe Van Damme…


Într-un an dominat de tensiuni politice, polarizare și ideologii, pare că ne-am obișnuit să trăim într-un conflict perpetuu, alimentat de știri, rețele sociale și vocile care ne împart în tabere.

Politica contează, fără îndoială. Este fundamentală pentru modul în care funcționează societatea. Dar dacă privim cu adevărat în adâncul lucrurilor, politica nu este și nu trebuie să fie esența vieții noastre. Nu politica trebuie să ne definească!

Ce este, atunci, cu adevărat esențial?

Să fim oameni. Să ne tratăm unii pe alții cu respect și bunătate, să refuzăm să devenim instrumentele unor ideologii care ne separă. Să gândim singuri, liberi, neinfluențați de TikTok, televiziuni sau de lideri politici care ne încurajează să ne temem unii de alții.

Înainte de toate, trebuie să ne amintim de sănătatea noastră, de familiile noastre, de prieteni, de vecini.

Și, poate cel mai important, de cei mai vulnerabili dintre noi, cei care au nevoie de ajutorul nostru.


Viața nu se măsoară în lupte politice câștigate sau pierdute. La finalul drumului, ceea ce contează nu este cine a avut dreptate într-o dezbatere sau pe cine am votat, ci cât bine am făcut, cât de mult am iubit și cât de frumos am trăit.

Dacă privim lumea din perspectiva corectă, vedem că, în marea schemă a lucrurilor, noi, ființe efemere, suntem ca niște furnici. Și totuși, ne purtăm de parcă am fi elefanți, agățându-ne cu disperare de conflicte care, în cele din urmă, nu contează. Pur și simplu nu contează.

Politica ar trebui să fie unealta prin care trăim mai bine, mai frumos, nu sursa stresului și a supărărilor noastre.

Haideți să învățăm să ne protejăm mintea și sufletul, să limităm expunerea la știri și la opiniile care ne copleșesc. Poate chiar și la autoarea acestui text…

Dar mai presus de orice, să ne amintim că, indiferent de taberele politice, avem o datorie să rămânem oameni unii cu alții.

Crăciunul nu este despre ideologii, ci despre iubire, bunătate și împăcare. Și dacă putem face un pas înapoi de la tumultul zilnic pentru a trăi aceste valori – DAR chiar pentru a le trăi! – vom descoperi că ceea ce contează cu adevărat nu este politica, ci umanitatea din noi.

Sărbători fericite de pe acum și în fiecare zi!

Articolul precedentDomeniile cu cele mai spectaculoase creșteri salariale în acest an
Articolul următorAfumătorile improvizate înaintea sărbătorilor au provocat incendii violente în două gospodării din Bihor, în câteva ore