În urmă cu doi ani, în urmă cu un an, o decizie precum aceea care urmează să fie luată joi la Bruxelles ar fi fost întâmpinată cu artificii și dopuri de șampanie. După mai bine de un deceniu de așteptare, România va desăvârși integrarea în UE prin intrarea deplină în spațiul Schengen.
Ioana Ene Dogioiu: Da, vor mai fi câteva luni tampon până când efectele terestre să fie depline, însă faptul e împlinit și ireversibil. Iar controalele care se vor mai face în această perioadă la granița cu Ungaria și Bulgaria vor fi selective, nu mașină cu mașină.
Scepticii vor spune că intrăm și noi când spațiul Schengen dă semne că se destramă cu totul felul de reintroduceri temporare ale controalelor. Nu se va destrăma decât dacă va dispărea UE. Da, sunt necesare reforme serioase, dar libertatea de circulație ține de esența spațiului european.
A venit atât de târziu această victorie, încât, parafrazând o vorbă celebră, nu ne mai bucurăm pentru că ne-a costat prea mult suflet? Da, a durat enorm, pe măsură în primul rând a performanțelor noastre ca țară. Pentru că politicienii care ne-au reprezentat, așa cum ne-au reprezentat în acești ani, au fost aleși de popor, după cum s-a priceput el mai bine.
Dar suntem aici și în nevroza generalizată ar trebui să ne luăm un moment de bucurie, dar și de meditație, acum, când foarte mulți români, aproape o majoritate, sunt dispuși să arunce în derizoriu apartenența noastră la UE.
Cu siguranță, UE nu e perfectă, au existat politici greșite sau cu prea mult accelerate, dincolo de puterea de metabolizare a multor europeni, au fost și prostii de-a dreptul monumentale, calitatea liderilor actuali nu este cea mai bună, nu e scutită de corupție și în niciun caz de birocrație.
Dar, așa cum democrația este cel mai rău sistem politic cu excepția tuturor celorlalte, vorba lui Churchill, la fel apartenența la UE este cel mai rău lucru, cu excepția inexistenței Uniunii Europene.
Pentru cine are memoria intactă o comparație între România anteUE și România în UE este nu numai posibilă, cât și foarte instructivă.
România de astăzi nu se compară cu România de la începutul anilor 2000. Am depășit Ungaria și Grecia, în privința salariului mediu anual și ne apropiem de Polonia, un standard în estul Europei. Avem la dispoziție milioane de euro bani europeni în mai toate domeniile, fie că vorbim despre bugetele multianuale, fie că vorbim de PNRR.
Putem călători liber, putem munci, putem studia, putem locui oriunde în Europa și beneficiem în toată lumea de avantajul de a fi cetățeni ai UE.
Problema cea mare este că acest progres nu a fost dacă nu egal, cel puțin acceptabil distribuit la nivelul întregii societăți.
Sunt zone din urbanul mare care concurează fără probleme marile orașe europene, după cum sunt multe, prea multe pungi de sărăcie, de unde oamenii sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a face munci necalificate pentru care sunt bine plătiți, dar care rămân cu un sentiment acut de inferioritate și de înstrăinare.
Dar toate acestea nu sunt vina UE. Ele sunt din vina propriei clase politice. Ea este cea din cauza căreia România pierde șansă după șansă, pentru care nu reușește să bage în traistă toți banii și toate avantajele pe care apartenența la UE le pune pe tavă. Ea este cauza pentru care a trebuit să așteptăm atâta timp intrarea în spațiul Schengen.
Ea este cauza pentru care atât de mulți români nu au o șansă reală în țara lor, pentru care atât de mulți români au un nivel scăzut de educație, astfel încât nu pot face decât munci necalificate, politicienii sunt cauza pentru care România se depopulează galopant. Clasa politică este cea care a încheiat pe bază de corupție contracte uneori păguboase. Și furia împotriva acestei clase politice este justificată.
Ea a avut însă grijă să încerce, adesea cu succes, să arunce vina pentru propria neputința și inepție pe UE. Să inducă ideea că tot ceea ce e rău nu de la ea vine, ci de la UE.
Dar nu UE este de vină pentru că România nu este în stare, sau este cu mare greutate, să beneficieze de avantajele apartenenței. Nu UE este de vină că România va încasa anul acesta, în cel mai bun caz, jumătate din banii pe care îi putea trage din PNRR, pentru că nu a fost în stare să facă reformele asumate.
Furia pe clasa politică nu ar trebui să se reverse și asupra UE, e ca și cum am da foc casei ca să scoatem câinele de sub pat.
UE, NATO și acum Schengen este tot ce ni se putea întâmpla mai bine istoric și ar trebui să realizăm și să respectăm acest lucru. (sursa)
