Industria IT a reușit să crească în România, a ajutat orașe întregi să-și revină economic. Acum e solidă. Poate că e momentul să-și plătească taxele – scrie Patrick Andre De Hillerin, în Libertatea.

În 2001, mai întâi în iunie și apoi pe 19 iulie, guvernul Adrian Năstase a adoptat două ordonanțe (una de urgență și una simplă) prin care scutea de impozit „veniturile din salarii ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator”.

Au trecut de atunci 21 de ani, subvenția s-a păstrat, iar impozitul pe venit al angajaților din industria IT&C este tot zero.

În 2001 și în toți anii în care s-a analizat problema la nivel guvernamental, justificarea acestei scutiri de impozit a fost că trebuie dat un impuls industriei IT&C, că trebuie ca acest sector să fie sprijinit să se dezvolte.

Toată lumea este de acord că sectorul s-a dezvoltat în acești 21 de ani. S-a dezvoltat chiar foarte frumos, a crescut ca eroii din poveste și azi IT-ul contribuie la formarea PIB-ului. României cu 6,5% până la 7%. Impresionant. Mai ales că, după unele date, în industria IT&C lucrează peste 220.000 de oameni, reprezentând 4% din numărul total al angajaților din România în 2020.

Sunt numere care ne fac mândri. Iată, putem fi și noi semnificativi într-un domeniu. Nu că s-ar fi născut aici prea multe sofware-uri și aplicații de succes, nu că am fi dat noi, ca țară, site-uri celebre, producătoare de miliarde de euro anual, dar, orișicum, suntem campionii lohn-ului mileniului 3.

Sunt și câteva excepții absolut remarcabile, precum BitDefender, produsul românesc antiviruși care a devenit lider de piață mondial. Un Halep și Popovici, puși împreună. 

Pe ansamblu însă, am pierdut lohn-ul din industria textilă, dar excelăm în cel din IT&C. Este foarte bine.

Revenind, industria asta s-a dezvoltat. Chiar dacă jumătate dintre angajații industriei IT&C lucrează în București sau pe lângă, sunt câteva orașe care au renăscut datorită acestei industrii: Cluj, Iași, Brașov, Timișoara.

Măsura luată de guvernul Năstase a fost una bună, care a dat roade, ducând la apariția unei industrii care, iată, produce și livrează fabulos. Felicitări tuturor celor care au avut, de-a lungul timpului, viziunea și determinarea necesare pentru a realiza așa ceva.

Au trecut, însă, 21 de ani, industria IT&C este una solidă, pe picioarele ei. Mai este nevoie de acel imbold dat în 2001 și tot perpetuat de atunci încoace? Căci dacă mai este nevoie, ar însemna că, de fapt, industria IT& nu este chiar atât de solidă precum se laudă. Noi tindem să credem că, totuși, este solidă. Îi credem pe oameni când ne-o spun.

Rolul unui impuls, al unui imbold, este să împingă ceva pe drumul cel bun. După aceea, în mod normal, după ce lucrurile se mișcă bine, impulsul/imboldul încetează. Pentru că altfel s-ar numi altcumva. 

Așadar, de ce, dacă a fost vorba doar de un impuls, nu a încetat scutirea de impozit pe venit a angajaților din IT&C nici după 21 de ani? De ce zilele acestea, când s-au anunțat noi măsuri de mărire a unor taxe și de eliminare a unor facilități pentru diverse domenii de activitate, nu s-a anunțat și încetarea scutirii de impozit pe venit a angajaților din IT&C?

Dacă numărul angajaților din IT&C este de peste 220.000 de oameni, dacă toți acestia sunt scutiți de impozitul pe venit, putem să facem niște calcule. 

La începutul anului 2022, salariul mediu net în industria IT&C ajunsese la 8.940 de lei. La acest salariu net, impozitul pe venit este de 993 de lei. Înmulțiți și dumneavoastră 220.000 de angajați cu 993 de lei pe lună, cu 12 luni pe an. Veți obține fabuloasa sumă de 2.621.50.000 de lei, adică, la cursul zilei, 530.124.769 de euro.

Peste jumătate de miliard de euro pe an. Aceștia sunt banii pe care guvernul României îi refuză în acest moment pentru că nu vrea să renunțe la acest îndelungat ajutor de stat, la această subvenție care se prelungește de 21 de ani, nu vrea ca, în sfârșit, să aplice și salariilor din IT&C impozitul pe venit.

Peste jumătate de miliard de euro anual sunt, totuși, bani foarte mulți. Ca să înțelegeți cât de mulți, gândiți-vă că metroul din Cluj va costa 600 de milioane de euro. Acești bani vor fi împrumutați, prin partea de împrumuturi din PNRR. Dacă guvernul ar impozita salariile din IT&C, n-ar mai fi nevoie să împrumute bani pentru metroul din Cluj. Ar mai adăuga 70 de milioane de euro la suma colectată din impozitarea salariilor din IT&C și ar finanța metroul din Cluj în doar un an. Cu impozitele colectate în trei ani ar termina una dintre autostrăzile cerute atât de vocal și de insistent de către it-ști.

Și, totuși, de ce guvernul nu vrea banii ăștia? De frică. De frica urmărilor pe care o astfel de măsură le va avea la vot. 

220.000 de oameni înseamnă 220.000 de voturi. Dar înmulțiți asta cu 2, adăugând soția/soțul persoanei care lucrează în industria IT&C. Înmulțiți mai bine cu 6 (Adăugând soția/soțul și părinții ambilor soți). Deja, la citirea numărului de 1.320.000 de voturi, mintea oricărui politician român o ia razna. Dacă ar fi avut aceste voturi în plus, PSD guverna singur, cu o majoritate de peste 50%. Dacă avea aceste voturi în plus, PNL își dubla scorul. Dacă avea aceste voturi în plus, USR devenea primul partid la alegerile parlamentare din 2020.

Nimeni nu-ți garantează, oricât ai menține această pomană electorală de peste jumătate de miliard de euro, că toți it-știi și familiile lor te vor vota, dar este aproape sigur că guvernul care va decide să rupă pisica și să înceteze scutirea de impozit pe venit a it-știlor va avea 1.320.000 de voturi negative.

Eu nu candidez. De aia îmi permit să scriu un text nepopular pentru de la 220.000 la 1.320.000 de oameni. Dar nici politicienii care-și fac acum calcule meschine refuzând să colecteze peste jumătate de miliard de euro anual atunci când țara este în criză profundă n-ar trebui să mai candideze vreodată. 

Nu rezolvi problemele unei țări fiind fricos, meschin, gândindu-te doar la voturile pe care le poți pierde.

În plus, mulți dintre angajații industriei IT&C s-au exprimat vehement, în ultimii 6 ani, împotriva pomenilor electorale. Nu mai jigniți aceste companii, nu le mai dați pomană, că nu au nevoie! Nu le mai discriminați, lăsați companiile și pe ei să simtă că fac parte din marea masă a acestui popor, că sunt și ei ca toți ceilalți care plătesc impozit pe venit.

Citeşte întreaga ştire: Un text care va enerva 220.000 de români angajați în IT: de ce refuză guvernul jumătate de miliard de euro pe an, scutirea de taxe? De frică

Articolul precedentCei 7 paşi pe care trebuie să îi faci pentru a gestiona stresul financiar în vremuri economice complicate
Articolul următorSpor de obezitate pentru angajații primăriei lui Boc (PNL). Lista afecțiunilor pentru care se dau bani