Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 30 decembrie.
Potrivit ANM, vremea va fi în general rece, temperaturile fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo pentru săptămâna 3-9 decembrie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo pentru săptămâna 9-16 decembrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice, sudice, sud-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali.
Prognoza meteo pentru săptămâna 16-23 decembrie
Temperaturile medii vor avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în toată țara.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în sud și sud-est, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo pentru săptămâna 23-30 decembrie
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul țării.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. (sursa)