Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit vineri cu primul-ministru ungar Viktor Orban la Budapesta, în cadrul vizitei pe care o efectuează cu ocazia întâlnirii miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria pe tema Schengen.

Alexandru Mihăescu: Cei doi lideri au susținut declarații comune de presă. Viktor Orban a anunțat că o decizie finală privind intrarea României cu granițele terestre în Schengen va fi luată în 12 decembrie la Consiliul JAI, iar premierul Marcel Ciolacu a declarat că ”România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025”.

Declarații Viktor Orban:

  • Au loc la Budapesta negocieri importante, miniștrii de Interne din România, Bulgaria, Austria și Ungaria discută pe tema aderării la Schengen cu granițele terestre. Ungaria deține președinția rotativă a UE
  • La București am convenit că președinția ungară trebuie să fie folosită pentru a urgenta aderarea României la Schengen. Eu i-am promis domnului premier acest lucru, pentru că situația actuală e inustă față de România. Eu am văzut că România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru a deveni membru deplin Schengen
  • Am convenit ca toate cele patru țări (România, Bulgaria, Austria și Ungaria – n.red.) vom conlucra ca de la 1 ianuarie România să devină membru Schengen terestru
  • Decizia – pentru care e nevoie de unanimitate – se va lua la Bruxelles pe 12 decembrie, unde președinția ungară a Consiliului UE va depune un memoriu în acest sens. Decizia formală va fi luată de miniștrii de Interne
  • Budapesta va fi vestită pentru că și ultima barieră a fost înlăturată aici
  • De la 1 ianuarie încolo dacă voi merge cu mașina la domnul premier, nu voi mai fi oprit la graniță
  • Este injust și nedemn ca România să nu fie membru Schengen. Odată cu aderarea se vor deschide granițele
  • Mulțumesc UDMR pentru munca depusă în vederea aderării României la spațiul Schengen

Declarații Marcel Ciolacu:

  • Data trecută când a fost la București, dl Orban a citat dintr-un film celebru și a spus că ”Suntem la începutul unei frumoase prietenii”
  • Acum, România și Ungaria colaborează atât pe dosare bilaterale, cât și pe dosarele din UE
  • Îi mulțumesc în mod deosebit premierului Viktor Orban pentru munca constantă legată de aderarea României la Schengen
  • Românii au simțit deja beneficiile intrării parțiale în Spațiul Schengen. Creșterea economică românească și ungurească se va simți și mai bine
  • Am ajuns la un acord la nivelul miniștrilor de Interne din cele patru state implicate
  • România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025
  • Am discutat cu premierul Orban despre situația din Ucraina. Dincolo de război, vedem atacul asupra infrastructurii energetice. Important e să vorbim pe o singură voce și să transmitem mesajul comun că trebuie o implicare din partea noastră
  • Se poate conta pe România ca partener important în regiune.
  • În ce privește noua realitate strategică, am avut o convorbire cu președintele Trump. E important ca de anul viitor să lucrăm pragmatic pentru un sentiment în societate bazat pe faptul că liderii sunt concentrați pe soluții
  • Îi mulțumesc prietenului și partenerului meu, Kelemen Hunor, pentru implicarea directă ca un liant între noi doi

Biroul de presă al Guvernului a publicat imagini video de la primirea oficială și dejunul de lucru dintre cei doi premieri. (g4media.ro)

Articolul precedentBékési Csaba (PSD): Începem deja să aplicăm ceea ce am promis în Programul de guvernare. Pensiile și salariul minim cresc de la 1 ianuarie!
Articolul următorChina a anunţat vineri că cetăţenii români, dar și cei japonezi, vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters