Cercetătorii au testat cât timp și-ar putea menține poziția pe un singur picior oamenii de peste 50 de ani și au descoperit că timpul în care o persoană poate sta pe un picior dominant și nedominant e cel mai bun indicator al problemelor de sănătate și al ritmului îmbătrânirii.
Iar cine are curiozitatea de a încerca acest lucru cu fiecare picior va vedea că declinul e, din păcate, de la an la an.
În cadrul studiului realizat în SUA pe 40 de subiecți, toți cu o stare de sănătate bună, fără tulburări neuromusculare, s-a constat că timpul în care se poate menține o poziție cu un singur picior a scăzut cu o rată de 2,2 secunde pe deceniu în piciorul nedominant și cu o rată de 1,7 secunde pe deceniu pe piciorul dominant, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, scrie CNN.
”Să stai într-un picior este o evaluare bună a stării tale generale de sănătate, deoarece echilibrul reflectă modul în care sistemele corpului lucrează împreună”, au explicat autorii studiului, dr. Kenton Kaufman, și W. Hall Wendel Jr., profesor de cercetare musculoscheletică la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, conform unui raport publicat de PLOS One.
„Un echilibru bun oferă capacitatea de a desfășura activități din viața de zi cu zi fără teama de a cădea, iar acest lucru duce la îmbunătățirea calității vieții și la o îmbătrânire sănătoasă”, mai spun aceștia.
Cercetările anterioare au descoperit că această capacitate de echilibrare scade odată cu vârsta. Noul studiu a comparat această abilitate cu alți factori musculari, cum ar fi capacitatea de prindere a mâinii și rezistența și puterea genunchilor, precum și viteza de mers.
În timp ce puterea a scăzut odată cu înaintarea în vârstă – capacitatea de prindere a mâinii a scăzut cu o rată de 3,7% și puterea genunchiului a scăzut cu o rată de 1,4% pe deceniu – capacitatea de a se echilibra menținând o poziție cu un singur picior s-a deteriorat în cel mai rapid ritm.
Echilibrul este important pentru prevenirea rănilor, iar cei care nu pot să se echilibreze pe un picior mai mult de cinci secunde ar putea fi expuși riscului de a cădea mai mult, a reieșit din studiu.
Separat, un studiu din iunie 2022 a constatat că o capacitate de echilibrare este legată de o viață mai lungă, cu un risc de deces cu 84% mai mare, din orice cauză, pentru persoanele care nu pot sta pe un picior fără sprijin timp de 10 secunde.
O regulă de bază bună este să poți menține poziția timp de aproximativ 30 de secunde sau mai mult pentru cei de 69 de ani și mai tineri, aproximativ 20 de secunde pentru cei cu vârsta între 70 și 79 de secunde și 10 secunde pentru cei mai mari de 80 de ani.
În cazul celor care nu pot sta mult timp pe un picior, ar putea fi vorba de un simptom că au o stare de sănătate precară, cum ar fi o problemă cardiacă sau o problemă a creierului sau a sistemului nervos, cum ar fi un accident vascular cerebral, demența sau boala Parkinson. (sursa)