Peste 2,6 milioane de români vor primi și în luna octombrie ajutorul de 250 de lei de la stat, pentru cumpărarea de alimente, potrivit unui anunț al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Mai bine de 2,6 milioane de români vor primi începând cu data de 15 octombrie o nouă tranșă de 250 de lei de la stat pentru cumpărarea de alimente, a anunțat miercuri Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, pe pagina sa de Facebook.
”Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în luna octombrie de o nouă tranșă de 250 lei pentru cumpărarea de alimente!
Încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 15 octombrie”, a scris Câciu.
Ministrul a postat și lista beneficiarilor acestui ajutor social.
Cine beneficiază de ajutorul social de 250 de lei
”Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde”. (sursa)