Americanii care își doresc să se bucure în liniște de pensie pot să se retragă în cinci țări europene cu un cost redus al vieții și cu condiții sociale și economice bune, scrie Forbes. Prima opțiune recomandată este România.
Există cinci țări din Europa în care americanii pot trăi confortabil la pensie cu un buget lunar cuprins între 1.100 și 1.700 de dolari (1.000 – 1.500 de euro), scrie Forbes.
Publicația americană a luat în calcul nu doar costul redus al vieții, ci și factori precum sistemul de sănătate, opțiunile de divertisment, siguranța, viața culturală și ușurința cu care poate fi învățată limba locală.
Prima opțiune recomandată de Forbes este România. Primul argument: Bucureștiul s-a clasat pe locul 142 din cele 226 de metropole din toată lumea în topul orașelor cu cel mai scump cost al vieții, realizat de compania de cercetare Mercer. Chiria pentru un apartament costă aici în jur de 400 de euro pe lună, la care se adaugă 100 de euro pe utilități, scrie publicația citată.
Un calcul pe care l-a făcut Daily Express pentru britanici care doresc să se mute în București arată că bugetul lunar individual pentru alimente este de aproximativ 300 de euro, iar expații se pot răsfăța să ia masa în oraș, din când în când, grație prețurilor relativ mici ale restaurantelor. Meniul zilei are un preț începând de la patru dolari, iar în hosteluri, pensiuni și restaurante poate începe de la 7 dolari de persoană.
În zone ale țării precum regiunea de nord, bugetul minim lunar pentru o persoană este chiar mai mic decât cel luat în calcul de Forbes, minimum 600 de euro, se arată în articolul menționat.
Deși este membră a Uniunii Europene, România nu folosește moneda euro, unii considerând că acesta e unul dintre motivele pentru care costul vieții rămâne scăzut, scrie revista americană, amintind, însă, și o observație a World Population Review (WPR): “Corupția în diferite niveluri ale guvernului rămâne ridicată.”
Celelalte țări europene recomandate de Forbes pensionarilor americani sunt, în ordine, Portugalia, Cehia, Bulgaria și Spania. (sursa)