Mișcarea previne aritmiile cardiace, artero-scleroza, dar și apariția cheagurilor din vene.  

Artere și vene – vorbim despre tuburile prin care circulă, în ambele sensuri, sângele. Ce ar trebui să aibă în comun? Se numește mers pe jos.

Inima are generator de curent electric. De aici, curentul electric pleacă spre așa numitul nod atrio-ventricular. Acesta pune frână electricității și dă, astfel, timp cămăruțelor inferioare să se umple cu sânge.

Mușchiul inimii se contractă și aruncă sânge în tot organismul. Aceasta este anatomia sistemului electric cardiac. Turbulențele din curentul electric înseamnă aritmii sau palpitații. Le prevenim prin mișcare, în fiecare zi.

Gabriela Răileanu medic specialist cardiolog: „Foarte mulți pacienți se gândesc că ei fac activitate fizică prin casă. Nu, nu este activitate fizică reală măsurată prin studii a fi eficientă. Ci trebuie să faci activitate fizică în care să transpiri, să dai puțin din tine”.

Pentru oamenii sănătoși, cardiologii așteaptă ca, în efort, inima să bată cu frecvența 220 minus vârsta. Spre exemplu, pentru o persoană sănătoasă de 30 de ani, 220 minus 30 înseamnă 190 de bătăi / pe minut. Așa e normal să bată inima în efort. Așa sunteți protejați de mișcare.

În interiorul vaselor, care transportă sânge oxigenat de la inimă spre țesuturi, găsim edoteliul. Acest strat vascular își produce singur, dacă ne mișcăm, oxid nitric. Dilată, în mod normal, vasele și ne protejează.

Iulian Călin, cardiologie intervențională: Oxidul nitric e secretat când facem mișcare, când mergem pe jos, când suntem activi. Mișcarea nu înseamnă doar un mers agale, pe stradă, ci mișcare înseamnă un regim de efort fizic regulat și intens, un pas alert, ca și cum ne grăbim, minim 30 de minute pe zi”.

Ne uităm și la vene. Preiau sângele neoxigenat din țesuturi și îl duc spre inimă. Nu au pompă proprie, trebuie să își ia puterea din altă sursă, respectiv din mușchi. De aceea, trebuie să ne mișcăm cât mai mult. În lipsa mișcării, e ușor ca sângele să stagneze. Așa poate apărea tromboza venoasă profundă – cheaguri de sânge în vene.

Florin Bloj Medic, radiologie intervențională: „La nivelul gambei avem 7 vene principale, dacă contractăm mușchii – bicicletă, urcat scările – presăm venele, pe principiul pastei de dinți, presăm sângele să circule”.

Așa ajutăm sângele să circule împotriva gravitației. (sursa)

Articolul precedentCu câți bani s-a ales Clujul în urma UNTOLD. Fiecare participant a cheltuit, în medie, 750 de euro în cele 4 zile de festival
Articolul următorOamenii de știință au descoperit pragurile de vârstă la care se instalează bătrânețea. “Există unele schimbări cu adevărat dramatice”