Șefa Comisiei Europene a pierdut procesul deschis la Tribunalul Uniunii Europene privind transparența acordurilor de achiziție a vaccinurilor Covid-19 din timpul pandemiei. Decizia survine cu o zi înainte de votul care va decide dacă își va păstra funcția de președinte al Comisiei.

Secretele Ursulei, taxate de CJUE

Tribunalul Uniunii Europene a apreciat miercuri că Comisia Europeană a procedat greşit când a restrâns accesul public la unele detalii şi clauze ale contractelor de achiziţie pentru vaccinurile.

De asemenea, instanța a constatat nereguli în justificarea sa privind secretizarea unor părți din documente, relatează Politico.

Instanţa din Luxemburg a evidenţiat mai multe nereguli, inclusiv refuzul parţial de a face publice declaraţiile privind conflictele de interese ale membrilor executivului european care au negociat achiziţiile de la companiile farmaceutice.

Cazul a fost adus în instanță de mai mulți membri ai grupului Verzilor din Parlamentul European, care au depus cereri pentru a primi acces la contractele de vaccinuri şi documentele aferente, pentru a înţelege termenii acordului dintre CE şi producătorii de vaccinuri Covid-19 încheiat în 2021.

Comisia a acceptat doar să le ofere acces parțial la anumite contracte, argumentând că unele secțiuni au fost secretizate pentru a proteja interesele comerciale sau alte chestiuni private. În urma refuzului, europarlamentarii s-au adresat Tribunalului UE.

Instanța a decis că măsura Comisiei de a secretiza anumite secțiuni din acorduri conține “nereguli”. Totodată, Comisia Europeană “nu a demonstrat că un acces mai larg la aceste clauze ar submina interesele comerciale ale acestor întreprinderi”, a stabilit TUE.

Decizia mult așteptată a instanței UE survine cu doar o zi înainte de votul decisiv la care Ursula von der Leyen are nevoie să-și asigure sprijinul a cel puţin 361 de europarlamentari pentru a fi reconfirmată în fruntea executivului european. (sursa)

Articolul precedentCod galben de furtună în zona de munte a Bihorului. Sperăm că dacă bate vântul la Ștei, nu se dărâmă aerogara de la Oradea
Articolul următorChirurgul Florian Bodog, ales decan al Facultății de Medicină din Oradea