La această oră, în aproape toată ţara este valabilă o informare meteo de vreme severă. Potrivir ANM, până diseară, la ora 20.00, vor fi ploi, însoțite de vânt și grindină. De sâmbătă, temperaturile vor creşte semnificativ şi vor depăşi 30 de grade Celsius mai ales în sudul şi în estul ţării.
—
Până joi seara, în toată țara este în vigoare o informare meteorologică de ploi, însoțite pe alocuri de vânt și grindină. Informarea emisă de ANM este în vigoare până joi la ora 20.00.
Va ploua în cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.
Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi mai ales pe parcursul zilei vor fi averse şi descărcări electrice în zonele de munte, în Maramureş, Transilvania, local în Crişana, Muntenia, Moldova şi Dobrogea şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă în general de 15…20 l/mp, iar îndeosebi la munte, în Transilvania şi în zona subcarpatică a Moldovei, Olteniei şi Munteniei izolat peste 40 l/mp. Probabilitatea pentru căderi de grindină va fi mai ridicată în centru şi sudul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu intensificări, în special în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date în centrul şi nordul ţării, iar în rest apropiate de acestea şi vor fi cuprinde în general între 18 şi 27 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va forma ceaţă. (sursa)