Povestea copiilor lăsați cu bunicii acasă de părinții plecați la muncă peste hotare există și în țările asiatice. De acolo vin și la noi tot mai mulți lucrători.
Nepalezii și srilankezii, majoritatea budiști atașați de familii, sunt primii care au început procedurile pentru a-și aduce soțiile și copiii la noi. Unii angajatori le oferă deja familiilor reunite cazare în cămine, unde pot sta împreună.
Fetiță nepaleză: “Tăticul meu e foarte frumos!”.
Reporter: Și îl iubești?
Fetiță nepaleză: “Foarte mult! Îi iubesc și pe tati, și pe mami”.
Părinții copilei sunt la 3.000 de kilometri distanță. Mama a lăsat-o în Nepal, la scurt timp după naștere. Și și-a urmat soțul în România.
Fetița are deja 6 ani și numără lunile până când va ajunge la școală, în București.
Mama fetiței: “Visul meu: vreau să ajungă asistentă medicală sau să se facă doctoriță”.
Părinții sunt ospătari și așteaptă documentele pentru reîntregierea familiei. Legea noastră le cere cetățenilor străini, numiți sponsori, dovezi că au un spațiu de locuit propice pentru rude, că au mijloace de trai și nu sunt un pericol pentru statul român. Ceea ce bifează majoritatea cuplurilor reunite ca să muncească la noi. În aceeași dureroasă așteptare e un puști de 12 ani. Crește îngrijit de bunici, precum copiii românilor plecați în Vest.
Tatăl băiatului: “E fericit că va fi cu mine și cu soția mea, mama lui. Când sunt liber sun acasă și vorbesc cu mama”.
Băiatul numără lunile, ca să ajungă mai repede în România, pământul făgăduinței, pentru 140.000 de lucrători asiatici. Cei mai recent intrați în listă, muncitorii din Cuba, tară nord-americană în care un sfert din populație e subnutrită. Primesc ușor vizele, vin în cel mult două luni și sunt, în general, familiști și statornici.
Valeriu Nicolae, administrator: “Undeva, la 2 ani, după ce își încheie primul stagiu, încep să se gândească să-și aducă familiile. Cea mai volatilă nație este Bangladesh-ul. Rata acestora de fugă este de peste 90%”.
Pentru tinerii căsătoriți, lucrurile stau puțin diferit. Aceștia sunt absolvenți de drept și pun deoparte cam 700 de euro pe lună, până decid ce fac mai departe.
E un fel de “a-și clădi cariera”. O sarcină instalată în mijlocul perioadei de contract de doi ani ar însemna, de fapt, ca soția să plece în țara de baștină. Speranța de a se stabili la noi ar deveni mult mai firavă. De aceea nici cuplurile care au deja cel puțin un copil pe alt continent nu își permit să-și extindă familiile.
În jur de 150 de firme românești fac bani din procesarea actelor pentru asiatici: vize, permise, asigurări, traduceri și legalizări. Pe măsură ce planurile lor de viitor se schimbă și profilul lor de angajare se transformă. Un lanț de farmacii tocmai a contractat 100 de lucrători care să preia slujbele în depozit.
sursa: Pro TV
