Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 22 aprilie – 5 mai 2024. Potrivit specialiștilor ANM, de Florii și 1 mai revin temperaturile de primăvară. Vor fi valori termice de peste 22 grade, dar și intervale cu averse.
“La începutul săptămânii, vremea se va rãci în cea mai mare parte a ţãrii. Astfel, valorile de temperaturã se vor situa sub normele acestei perioade. Aria ploilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde treptat toate regiunile. În zona montanã, în general la altitudini de peste 1500 m, se vor semnala precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 10…15 l/mp. Vântul va sufla moderat în regiunile sudice şi sud-estice, unde vor fi viteze de 45…55 km/h și în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, cu rafale de peste 65…70 km/h. Miercuri vremea se va încãlzi semnificativ în jumãtatea de sud-est a ţãrii, în timp ce în nord-vest se va rãci uşor. O încălzire este prognozată de meteorologi în weekendul Floriilor cu temperaturi maxime de peste 22 grade, încălzire care se va menține și jurul datei de 1 mai”, spun specialiștii de la ANM.
Prognoza meteo în Crișana
Intervalul 22 – 26 aprilie va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative, astfel încât se estimează valori medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 12 și 20 de grade.
Ulterior, în perioada 26 aprilie – 1 mai, vremea se va încălzi treptat, spre valori medii ale temperaturilor maxime în jurul a 26 de grade. Până la sfârșitul intervalului de prognoză, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 20 de grade.
În ceea ce privește regimul termic nocturn, prima săptămână va fi caracterizată de alternanțe termice semnificative, cu medii ale temperaturilor minime cuprinse între 3 și 8 grade. După noaptea de 27 aprilie, temperatura aerului va crește treptat spre minime în jurul a 11 grade (în noaptea de 3 mai), apoi în ultimele două nopți ale intervalului vor scădea până spre medii de 9…10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în intervalul 22 – 27 aprilie și din nou spre sfârșitul intervalului. (sursa)