La 50 de bani o sticlă goală, pădurea e cel mai bun loc să strângi o mică avere! Deşi abia au trecut câteva luni de la intrarea în vigoare a noului sistem de garanţie şi returnare, Blănosu, un urs de 500 de kilograme din Sinaia, a devenit oficial primul mamifer non-uman miliardar din România.
timesnewroman.ro: „Am ieşit din bârlog prin ianuarie, am citit ştirile şi am văzut că se dau bani pe PET-uri. Oi fi eu mare, dar prost nu-s! Ştiu să adulmec o ocazie”, a declarat Blănosu, care se gândeşte deja să îşi schimbe numele în Bănosu.
„La început duceam la reciclat câte zece-cinşpe sticle, cât să îmi cumpăr un borcănel de miere sau o caserolă cu zmeură. Pe urmă mi-am dat seama că pot face mult mai mulţi bani dacă renunţ la jobul meu anterior de prădător şi mă dedic full-time adunatului de gunoaie. Gunoaie din astea convertibile în bani gheaţă, nu cotoare de măr şi coji de salam, cum adună alţi urşi”, povesteşte ursul.
Întrebat dacă nu se teme că sticlele goale s-ar putea termina, Blănosu a râs şi a mormăit scurt: „Mama gherţoilor care lasă gunoaie prin pădure e mereu gravidă!” (sursa)