Întreaga planetă s-a confruntat cu un haos fără precedent în istoria modernă, începând din 2020. Pandemia de Covid și războiul din Ucrauna au determinat creșterea prețurilor la alimente și combustibili.
În același timp, au început să se vadă și efectele schimbărilor climatice, scrie economist.com.
Toate acestea au avut un impact direct asupra standardelor de viață globale.
HDI este unul dintre cele mai utilizate măsuri ale dezvoltării țărilor, după PIB. Acest indice indică progresul în termeni de rezultate sociale, inclusiv speranța de viață la naștere, ani de școlarizare așteptați și medii și venitul național brut pe persoană, potrivit PROTV.
Datele cele mai recente, publicate pe 13 martie, arată că HDI-ul global este în creștere din nou, dar progresul a fost lent și inegal.
Țările cu cel mai ridicat nivel de trai
Pe primul loc în topul țărilor cu cel mai bun nivel de trai este, pentru al doilea an consecutiv, Elveția. Scorul său general este impulsionat de venituri ridicate și speranțe de viață lungi. Scoruri foarte mari au și alte țări din Europa de Vest, cum sunt Norvegia (2), Islanda (3), Danemarca (5), Suedia (6), Germania (7), Irlanda (8).
În top 10 se află și unele părți din Asia, precum Hong Kong (locul 4) și Singapore (9).
Locul 10 este ocupat de Australia.
Țări precum Peru, Columbia, Libia și Libanul nu au făcut prea multe progrese din 2019.
În Ucraina și Rusia, nivelul de trai a scăzut semnificativ în contextul războiului. Cele două țări au coborât cu 23, respectiv patru locuri între 2021 și 2022.
România se situează în prima jumătate a clasamentului în funcție de IDU, pe 53.
Pe ultimele locuri se află Somalia, Sudanul de Sud și Republica Centrafricană.
Timp de 20 de ani, decalajul între țările cu cele mai mari și cele mai mici valori HDI s-a redus, cu excepția unei perioade scurte în jurul crizei financiare din 2007-2009. În 2020, a crescut însă din nou.
Proiecțiile pentru 2023 arată că nivelul de trai urmează să crească și mai mult, însă lumea arabă nu va reveni la scorul său cel mai înalt, din 2019. (sursa)