PSD a oferit o lecţie de economie pentru cei care, anul trecut, ne acuzau că nu ar fi fost prevăzuţi banii necesari pentru aplicarea noii Legi a pensiilor, cu cele două majorări din 2024 – scrie senatorul bihorean Florian Bodog într-o postare pe blogul personal.
Astfel, scrie Bodog, recordul de salariați înregistrat și depășirea pragului de 1.000 de euro la salariul mediu net au generat contribuții suplimentare la bugetul de pensii.
În 2023:
– Numărul mediu de contracte de muncă a crescut cu aproape 1 milion față de 2022.
– Angajări record: peste 600.000 de noi salariați, ajungând la 5,75 milioane.
– Salariul mediu net a ajuns la 5.079 de lei, adică un salt de 15,5%!
Creșterea acestor trei indicatori au produs efecte benefice asupra bugetului de pensii şi ca atare, în luna ianuarie 2024, veniturile din contribuții au fost cu peste un sfert mai mari (+25,7%) decât în aceeași lună a anului trecut.
Așadar, scrie senatorul bihorean, PSD va mări pensiile prin creșterea salariilor și prin reducerea șomajului. (sursa)