Desprins parcă din povești, Lacul Vida este un paradis unic în Europa. Ce-l face atât de special este deversorul în formă de pâlnie, dar și faptul că își schimbă culoarea în funcție de anotimp.
În zilele geroase de iarnă oferă un spectacol apart, apa de smarald îngheață și întinderea se transformă într-un imens patinoar. Apa înghețată care trece prin pâlnie arată că o cascadă învăluită într-o perdea de gheață.
Lacul are o suprafață de 6 hectare și o lungime de 2 kilometri și se află în localitatea Dobrești-județul Bihor, ascuns printre păduri deluroase.
Barajul Vida este un baraj de anrocamente de 10 metri înălțime, cu o lungime la coronament de 70 de metri. Pentru evacuarea debitelor maxime, barajul a fost prevăzut cu un deversor tip pâlnie. Barajul a fost terminat în anul 1967.
Turiștii vin să fotografieze mica minune inginerească, un pionierat în ceea ce privește construcțiile din România, la vremea ridicării ei.
Barajul asigura apa necesară spălării minereului de bauxită extras din exploatările aflate peste tot în munții Pădurea Craiului. Bătrânii locului spun că înainte de ridicarea barajului aici exista o moară, cea mai veche din Luncasprie.
Împrejurimile lacului Vida sau zona de chei a acestui curs de apă sunt şi ele destinații cât se poate de potrivite pentru scurte ieşiri în natură, pe jos sau cu bicicleta. (ziare.com)