Am ajuns la 100.000 de bolnavi in acest val de gripă şi viroze respiratorii. Încă şase oameni au murit in ultimele 7 zile, inclusiv un bebeluş, iar sute de oameni s-au contaminat în acest interval. Medicii se tem că sezonul gripal s-ar putea prelungi până aproape de Paşti.
Spitalul judeţean Buzău, unul dintre cele mai mari din ţară, a restricţionat, de astăzi, programul de vizite din cauza exploziei de îmbolnăviri. De altfel, spitalele sunt pline de pacienţi în toată ţara. Peste 30.000 de infecţii respiratorii au fost diagnosticate în ultimele şapte zile, iar cazurile de gripa se apropie de 5.000 în acest sezon. Cei mai mulţi bolnavi sunt la Constanţa, Cluj-Napoca şi Bucureşti.
Vaccinarea antigripală rămâne prima recomandare a medicilor, şi pentru copii, şi pentru adulţi
“Gripa nu e o simpla viroza, inseamna internari, inseamna evolutie catre terapie intensiva, poate si deces. 20% dintre pacienti au nevoie sa fie internati. O sa mai dureze gripa, infectiile respiatorii. Inclusiv luna martie poate si aprilie”, a declarat Adrian Marinescu, medic infecţionist. Virusul se transmite prin aer, dar contaminarea se face si de la om la om, mai ales in spatiile inchise, prin contact direct sau prin atingerea suprafetelor contaminate. Daca acum pun mana pe locul in care cineva a tusit sau stranutat, ma contaminez si eu prin secretiile persoanei respective. Persoana infectata este contagioasa cu 2 zile inainte de aparitia primelor simptome si inca 5 zile dupa debutul bolii. Deci in trei zile omul de langa mine ar putea simti si el primele simptome de gripa.
“Mama mi-a pus-o că, dacă strănută un copil, să mi-o pun, adică să nu iau boala de la el. Şi când tuşeşte sau când strănută cineva. Am avut gripa. Simţeam că mi-era rău şi am vomitat de opt ori”, a declarat Elena, elevă. Îmbolnăvirile s-au consemnat şi în cataloagele de la şcoală, nu doar în fişele de internare de la spital. După prima săptămână de cursuri, tot mai mulţi copii au fost diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii. “Îl trimitem la cabinetul medical este consultat, in cazul in care se constata ca trebuie sa plece acasa, in perioada in care ramane pana la venirea parintelui o sta intr un cabinet in care functioneaza izolatorul. Cred că toată săptămâna au fost vreo şapte. Doi cu gripa A si trei cu viroze”, a declarat Daniela Voinea, directoarea unei şcoli.
Vaccinarea antigripală rămâne prima recomandare a medicilor, şi pentru copii, şi pentru adulţi. La apariţia primelor simptome, ar fi bine să faci un test, ca să ştii dacă ai o răceală sau ceva mai grav – gripa poate fi tratată mai eficient cu antivirale. (sursa)