În cursul anului 2023, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 1768 inspecţii, dintre care 192 inspecţii planificate şi 1576 inspecţii neplanificate. Până la data de 31.12.2023 au fost înregistrate un număr de 351 sesizări, soluţionate în termenul legal.
Totodată, în urma acestor controale, au fost aplicate 185 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3 468 100 lei, din care 111 amenzi contravenţionale şi 74 avertismente şi 31 sancţiuni complementare de suspendare a activităţii.
Au fost înaintate Parchetului 5 Sesizări Penale pentru suspiciuni privind încălcarea legislației specifice privind transferul intracomunitar de deșeuri, exploatare ilegală agregate minerale şi desfăşurarea de activităţi ilegale în arii protejate.
În cursul anului 2023, în baza Protocolului de Colaborare “Bihor Curat”, au fost efectuate verificări la 52 persoane fizice şi juridice, fiind aplicate 42 amenzi contravenţionale în valoare totală de 1 120 000 lei şi 38 Avertismente.
La un număr de 6 Unitățile Administrativ Teritoriale se constată depozitări neconforme de deșeuri în mod repetat (depozite clandestine), cu cantități estimate la peste 100 mc, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 120 000 lei.
Deversările de ape fecaloid menajere direct în cursuri de ape sau pe diverse terenuri, cu caracter permanent se regăsesc la: UAT Nucet – Satul de Vacanță Vârtop, Borod, Pomezeu, Paleu cu deversare pe raza UAT Biharia, Biharia, Oradea –Cartierul Prima Nufărul cu deversare în Peța mal stâng și Oradea baraj Hidroelectica -Ioșia cu deversare în Crișul Repede mal stâng.
Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, a condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, verificarea sesizărilor, dar şi tematice specifice.
Garda de Mediu Bihor a întreprins deasemenea controale în sprijinul beneficiarilor fondurilor PNDR – FONDURI EUROPENE, verificând un număr de 101 de proiecte/amplasamente fiind întocmite 101 note de constatare, necesare solicitanților/beneficiarilor pentru obținerea finanțării în vederea implementării proiectelor.
În cadrul PLANULUI DE ACŢIUNE NAŢIONALĂ privind supravegherea şi controlul transferurilor de deşeuri, Garda de Mediu Bihor a întocmit un număr de 998 de Note de Constatare ca urmare a controalelor efectuate în punctele de trecere a frontierei Borş II şi Episcopia Bihorului (feroviar).
De asemenea, în Planul Anual de Control al Comisariatului Județean Bihor se efectuează inspecții planificate (obligatoriu cel puțin o dată pe an) la un număr 59 obiective, fiind efectuate în anul 2023 un număr de 67 inspecţii şi 12 inspecţii planificate SEVESO.
Garda Naţională de Mediu are în atenţie şi cele 9 halde de deşeuri periculoase neconforme din judeţ, în urma controalelor efectuate fiind aplicate 6 amenzi contravenţionale în valoare de 300 000 lei.
În cursul acestui an până la data de 31.12.2023, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a desfăşurat activităţi de educaţie ecologică la un număr de 14 instituţii de învăţământ din judeţul Bihor, acţiuni sub egida proiectul “Săptămâna Verde”, lansat de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi „Şcoala Altfel” .