Mai multe state vin cu măsuri prietenoase pentru pensionarii francezi, care aleg să se retragă la anii bătrâneții în alte state decât în cele în care au activat.
Întrucât numărul pensionarilor francezi care aleg să locuiască în străinătate s-a dublat în ultimii zece ani la peste 1 milion, Figaro raportează că Grecia și Cipru sunt printre țările care au pus în aplicare măsuri fiscale atractive pentru a atrage pensionarii străini. Pe lista țărilor în care se retrag pensionarii francezi, se regăsesc și Portugalia, Italia, Tunisia, Maroc și Malta.
În ceea ce privește Grecia, ziarul francez comentează că „face ochii dulci” pensionarilor, cu cota uniformă de impozitare de 7% oferită pe 15 ani celor care își stabilesc acolo reședința fiscală, arată GreekCityTimes.
”Logica este foarte simplă. Vrem ca pensionarii să se stabilească aici; avem o țară frumoasă și o climă foarte bună, așa că de ce nu?” a spus Athena Kalyva, șefa politicii fiscale de la Ministerul grec de Finanțe.
Ea a adăugat că nu este nevoie să achiziționați imobile în Grecia pentru a beneficia de acest sistem și este suficient să locuiască acolo 183 de zile pe an și să aparțină unei țări care a semnat un tratat fiscal bilateral cu Grecia.
În cazul Ciprului, se precizează că, conform convenției fiscale franco-cipriote din 18 decembrie 1981, pensionarii francezi nu sunt impozitați în Franța ci în Cipru dacă decid să își stabilească reședința acolo.
Fiscalitatea îi avantajează, relatează ziarul francez, menționând că pensiile lor sunt scutite de până la 3.420 de euro pe an fiscal, fiind impozitate cu doar 5%. În plus, în Cipru nu există impozit pe proprietate sau pe moștenire, conchide Figaro. (sursa)