La sfârșitul lunii noiembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor erau înregistrați 3.129 șomeri (din care 1.731 femei), rata șomajului fiind de 1,34% .
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 1,33 %, în această lună acest indicator a înregistrat o crestere cu 0,01 pp. Din totalul de 3.129 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Bihor, 1.380 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 1.749 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.325 șomeri provin din mediul rural și 804 sunt din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bihor (31%) , urmat de cei cu studii gimnaziale (27%), iar 1,5% au absolvit studiile postliceale. Șomerii cu studii liceale reprezintă 20% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii profesionale 12,5% iar cei cu studii superioare reprezintă 8% .
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 10% persoane foarte greu ocupabile, 35% greu ocupabile, 52% mediu ocupabile, iar 3% sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Bihor sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Bihor la adresa www. anofm.ro.
sursa – Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor