În perioada minivacanței de Ziua Națională, polițiștii au constatat 4.113 infracţiuni şi peste 36.800 de contravenţii, la care au aplicat amenzi în valoare de peste 15 milioane de lei.
Potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, efectivele MAI au intervenit la 20.436 de evenimente, dintre care peste 7.000 de situaţii de urgenţă şi 13.359 evenimente cu impact asupra ordinii publice, iar 1.008 autori de infracţiuni au fost prinşi în flagrant.
“În baza Planului general de măsuri, în fiecare zi au fost mobilizaţi peste 25.300 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, având ca principale misiuni prevenirea faptelor ilegale şi a incidentelor grave, protejarea cetăţenilor şi acordarea de sprijin şi asistenţă de fiecare dată când a fost nevoie”, a spus Monica Dajbog.
Ea a arătat că structurile MAI au acordat o atenţie deosebită traseelor rutiere cu risc crescut de producere a unor accidente sau care se aglomerează în astfel de perioade.
Poliţiştii au organizat acţiuni la nivel naţional pentru identificarea şoferilor care au reprezentat un pericol în trafic pentru că nu au respectat viteza legală ori s-au urcat la volan după ce au consumat alcool sau substanţe interzise.
“Au fost reţinute 2.688 de permise de conducere, dintre care 890 pentru viteză, 348 pentru alcool, 55 pentru consum de droguri. Au fost întocmite 612 dosare penale pentru nerespectarea normelor rutiere şi retrase 1.317 certificate de înmatriculare”, a precizat Dajbog.
Potrivit statisticilor, în ceea ce priveşte gradul se siguranţă rutieră, numărul accidentelor grave a scăzut cu 10%, numărul victimelor fiind mai mic cu 7,7 procente faţă de 2022.
Pompierii au desfăşurat aproximativ 300 de intervenţii pentru stingerea incendiilor, aproape 6.000 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, precum şi misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo la nivelul a 46 de localităţi din 14 judeţe.
Totodată, aeronavele IGAv au efectuat în această minivacanţă 56 de misiuni SMURD.
“În contextul desfăşurării a 578 evenimente publice de amploare, au fost aplicate 175 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 98.000 de lei şi au fost constatate trei infracţiuni”, a mai declarat Dajbog.
Efectivele MAI au avut în atenţie şi punctele de trecere a frontierei, aproximativ 200.000 de persoane şi 58.600 de autovehicule tranzitând graniţele ţării în aceste zile. (sursa)