Liberalii și social-democrații s-au opus în Parlamentul European propunerii de modificare a tratatelor UE, în timp ce reprezentanții Renew Europe, adică din USR și REPER, au votat „pentru”.

Deputații europeni solicită mai multe competențe UE pe problemele legate de mediu și competențe comune în domeniile unde, în prezent, statele membre au competențe exclusive: sănătatea publică (în special privind amenințările transfrontaliere și sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente), protecția civilă, industria și educația. Competențele partajate existente ar trebui extinse în mai multe domenii: energia, afacerile externe, securitatea și apărarea, politica privind frontierele externe și infrastructura transfrontalieră”, arată un comunicat al Parlamentului European.

Raportul, aprobat cu 305 voturi pentru, 276 împotrivă și 29 abțineri, a fost pregătit de cinci coraportori care reprezintă o majoritate extinsă în Parlament. Rezoluția însoțitoare a fost adoptată cu 291 voturi pentru, 274 împotrivă și 44 abțineri (…) Prin adoptarea acestui raport, Parlamentul răspunde la așteptările cetățenilor privind o Uniune Europeană mai eficientă și democratică, în conformitate cu propunerile Conferinței privind viitorul Europei”, mai arată sursa citată.

– un sistem care să reflecte mai bine un concept bicameral și mai puține blocaje în Consiliu prin luarea unui număr mai mare de decizii prin vot cu majoritate calificată și prin procedura legislativă ordinară. Așadar, eliminarea regulii unanimității în unele chestiuni;

– dobândirea de către Parlament a unui drept deplin de inițiativă legislativă și un rol de colegiuitor pentru bugetul pe termen lung;

– revizuirea normelor referitoare la componența Comisiei (redenumită „Executivul European”), inclusiv privind alegerea președintelui Comisiei (care ar urma să fie numit de Parlament și aprobat de Consiliul European, ceea ce reprezintă o inversare a procesului actual), limitarea numărului de comisari la 15 (cu un sistem de rotație între statele membre), autorizarea președintelui Comisiei să își aleagă colegiul pe baza preferințelor politice, ținând seama de echilibrul geografic și demografic, și posibilitatea de a introduce o moțiune de cenzură împotriva unui comisar individual;

– o transparență mult mai mare în Consiliu prin publicarea pozițiilor statelor membre pe teme legislative; și

– o mai mare implicare a cetățenilor în procesul decizional prin introducerea unei obligații ca Uniunea să creeze mecanisme participatorii adecvate și prin întărirea rolului partidelor politice europene.

Opiniile, împărțite

Reprezentanții PNL, PMP, UDMR și PSD din Parlamentul European s-au poziționat împotriva demersului de la nivelul legislativului Euroopean. Nume ca Mihai Tudose, Victor Negrescu, Siegfried Mureșan, Rareș Bogdan sau Traian Băsescu au fost în grupul celor contra. 

În schimb, în tabăra celor care au susținur inițiativa privind modificarea tratatelor au fost europarlamentarii REPER și USR.

Propunerile de modificare vor fi trimise Consiliului European „Este acum la latitudinea șefilor de stat sau de guvern ai Uniunii Europene să convoace o Convenție, printr-o decizie luată cu majoritate simplă. Se preconizează că Președinția spaniolă a Consiliului va trimite Consiliului European aceste propuneri în decembrie”, arată comunicatul PE. (adevarul.ro)

Articolul precedentDacă verifici declarațiile de avere ale deputaților, senatorilor și consilierilor locali, generali și județeni ai USR, poți constata cu ușurință că mulți dintre ei nu aveau venituri înainte a accede în funcțiile publice
Articolul următorAlegeri în Olanda. A câștigat extrema dreapta care vrea ieșirea din UE și „cruciadă împotriva invaziei islamice” (Exit-poll)