Absolut toate apartamentele trebuie să aibă montate până la data de 31 decembrie repartitoare de căldură, în caz contrar proprietarii riscând amenzi uriașe.
Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, promulgată de șeful statului la începutul acestui an, instituie obligativitatea montării de contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul imobilelor de tip condominiu şi în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată.
“În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit“, prevede actul normativ.
Legea mai stipulează că “pentru condominiile cu distribuţie verticală a agentului termic în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalaţiei de încălzire“.
Un repartitor costă între 70 și 100 de lei, iar dacă este dotat și cu termostat, plus manopera, prețul poate depăși chiar și 200 de lei. În funcție de numărul de camere, avem nevoie de mai multe dispozitive, câte unul pentru fiecare calorifer, astfel încât costurile suportate de proprietar vor fi de cel puțin 400 – 600 de lei.
Cei care refuză montarea aparatelor riscă o amendă de până la 1.000 de lei. (sursa)