Sistemul de garanție-returnare „SGR” pentru ambalaje trebuie să devină funcțional, conform prevederilor legale, începând cu data de 30 noiembrie 2023. Din acel moment românii vor plăti o garanție de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată. Cum ar fi: apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase etc.
Sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje: cum recuperăm banii
După golire ambalajul trebuie dus la punctele de returnare pentru a primi valoarea garanției. Fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal. Politica dorește să încurajeze reciclarea și gestionarea eficientă a deșeurilor ambalajelor. Atât de către populație, cât și de către companii. Mircea Fechet a spus că „SGR” va funcționa mai bine abia din al treilea an.
„România este, din păcate, codașa Europei la capitolul colectare separată şi reciclare. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în alte state-membre. Și dacă ne uităm la ţintele pe care le-am propus prin legislaţie pentru anul 1, anul 2 şi anul 3, vom observa că începând cu al treilea an ţintele de colectare separată pentru ambalajul SGR să depăşească 90 – 95%. Ceea ce reprezintă o ţintă comparabilă cu cea pe care o întâlnim în orice altă ţară din vestul Europei care are astăzi SGR-ul. Germania, ajunge la 96 până la 98% rata de returnare în funcţie de ambalaj. Cea mai mare rată având-o la metal 98%. În România, în funcţie de cine numără, pentru că şi aici avem anumite lucruri de îmbunătăţit, în ceea ce priveşte reciclarea fracţiei municipale colectată separat, rata atinge un procent de aproape 14%”, a spus Fechet. (sursa)