După o furtună deosebit de violentă de vineri, locuitorii unui orăşel din Germania au avut surpriza vadă pe străzi pluguri de zăpadă, scoase pentru a îndepărta cantităţile enorme de grindină căzute în doar câteva minute.
În înregistrările video surprinse la faţa locului se pot vedea străzile din Reutlingen (landul Baden-Württemberg, sud-vest) în întregime albe, acoperite de grindină.
Stratul de gheaţă ajungea pe alocuri până la 30 de centimetri, potrivit autorităţilor, transmite sâmbătă AFP.
Autorităţile au decis că cel mai bun mod de a curăţa rapid străzile era să scoată plugurile de zăpadă.
Grindina a blocat sistemul de evacuare a apei care a inundat pivniţele şi parcările subterane ale oraşului, au precizat autorităţile.
Nivelul râului Echaz, care traversează oraşul, a crescut cu 1,5 metri în doar cinci minute, acesta ieşind pentru scurt timp din matcă, fără a provoca însă pagube semnificative. (sursa)