Valentin Bolocan: Din cauza raționalizării alimentelor și a prețurilor mari din Ungaria, cetățenii maghiari se organizează în grupuri pe Facebook pentru a face cumpărături în România.

În Ungaria, mâncarea a devenit atât de scumpă și de greu de găsit încât mulți oameni consideră că merită să vină cu mașina până în România pentru a face cumpărături importante. Turismul transfrontalier de cumpărături are loc în ciuda faptului că prețurile alimentelor au crescut semnificativ și în România în ultimele luni, iar o pagină de Facebook a fost deja lansată pentru a ajuta clienții care vor să-și facă aprovizionarea din Carei, de exemplu.

Fenomenul este din ce în ce mai răspândit și se vede cel mai bine în parcările centrelor comerciale din orașele din apropierea graniței. Potrivit paznicului unuia dintre magazine, se întâmplă uneori să fie mai multe mașini cu numere de înmatriculare maghiare decât românești. „Sunt mulțumit, e loc în rezervor, fac plinul, pentru că aici un litru de benzină costă 405 forinți, în timp ce în Ungaria e 475 de forinți“, a declarat un cetățean maghiar venit în Carei la cumpărături. El a adăugat că a călătorit ani în șir prin regiune cu camionul și are impresia că România este mai bogată decât Ungaria. El a adăugat că, în ultimul timp, prețurile în Slovacia și chiar în Ucraina sunt mai mici decât în Ungaria, iar acest lucru este valabil nu numai pentru alimente, ci și pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și multe alte lucruri.

Un fel de raționalizare

O altă familie a arătat pentru Transtelex că în magazinele din România poți cumpăra un kilogram de zahăr cu mai puțin de 400 de forinți, dar în Ungaria, prețul oficial al zahărului este de 450 de forinți, iar ei nu vând mai mult de 1-2 kilograme. Ceea ce, mai ales în sezonul conservelor, este foarte puțin. Maghiarii au mai spus că pentru multe produse, de ex. salamul, au calculat o diferență medie de preț de 15%-20%, dar sunt și alte articole pe care au reușit să le cumpere de două-trei ori mai ieftin față de prețul din Ungaria. Soții au mai spus că nu este o problemă doar cu nivelul prețurilor în Ungaria, ci și cu limita de cumpărare. „Avem trei nepoți și nu putem cumpăra decât unul, maximum doi litri de lapte. Pentru trei copii?“, s-au întrebat ei.

Astfel, în urmă cu o lună, în Ungaria a fost lansată o pagină de Facebook care încearcă să îndrume persoanele interesate de cumpărături în Carei. Administratorii urmăresc ultimele oferte din România și informează despre prețurile de bază. Dar site-ul nu se referă doar la alimente, ci oferă informații și despre hrana pentru animale de companie, unelte, haine, mobilier, precum și despre gelaterii și pizzerii. Mai mult, încearcă să ajute și sistemul de carpooling, adică să îi organizeze pe maghiarii care nu au mașini pentru ca aceștia să fie luați de conaționali dotați cu autoturisme.

Vin cu familia și umplu portbagajul

Ungurii veneau la noi la cumpărături de mai multă vreme, dar se limitau la materiale de construcții, că la noi se găsesc unele mai ieftine și de o calitate mai bună. Treceau oamenii granița să cumpere polistiren sau rigips, de exemplu, dar cam atât. Cam din toamna anului trecut, prin noiembrie, zic eu, când au început problemele cu inflația la ei în Ungaria, profilul celor care fac acest trafic de frontieră s-a schimbat, iar eșantionul a crescut vizibil. Acum oamenii vin cu familiile și își cumpără tot ce le trebuie, de la hârtie igienică până la alimente, bere sau articole de îmbrăcăminte. Aproape toate mașinile se întorc în Ungaria cu portbagaje pline. Alimentează și autoturismele pentru că și combustibilul este mai ieftin la noi. Nu cu mult, dar este mai ieftin. Adică, dacă tot vin aici, vor să facă și plinul la mașină. Vârful acestui trafic se înregistrează, în mod evident, în zilele de sâmbătă și duminică, atunci când oamenii sunt liberi și pot pleca la cumpărături. Cred că acest fenomen este amplificat și de faptul că noi avem orașe mari lângă frontieră, iar în acestea sunt magazine de tip supermarket. La ei, în localitățile de frontieră, nu găsești astfel de spații comerciale, sunt mai mult magazine de tip sătesc, ca să zic așa, unde nu găsești tot ce îți trebuie“, au precizat angajații de la frontieră pentru „Adevărul“.

Record de inflație

Ungaria a devenit țara cu cea mai ridicată rată a inflației din toată Uniunea Europeană. Concret, datele Eurostat de acum câteva luni arătau că Ungaria înregistra o rată a inflației 25,6%, dar, la produsele alimentare, aceasta putea ajunge la 47%. Totul, în timp ce media inflației în cele 27 de țări membre era de 19,5%.

În cazul alimentelor, prețul ouălor (74%) a crescut cel mai mult în ultimul an, dar produsele lactate (72,8%), untul și crema de unt (68%), pâinea (67%) au crescut în mod semnificativ. Datele arătau, de asemenea, că prețul gazului prin conducte a crescut cu 62,8%, al lemnelor de foc – cu 55,9%, al gazului îmbuteliat – cu 51,6% și al energiei electrice – cu 27,6%.

Analistul economic Dragoş Cabat a explicat pentru „Adevărul“ cum a ajuns Ungaria să cadă atât de adânc în „plasa“ inflației. „Mecanismul este foarte simplu. Atitudinea Budapestei în legătură cu războiul din Ucraina și față de Rusia a avut ca răspuns stoparea banilor de la Uniunea Europeană de care Ungaria este dependentă, ca și noi. Apoi, mai este și un alt aspect, cel al stopării investițiilor străine, fapt care s-a întâmplat din același motiv, al politicilor greșite“, a precizat Dragoș Cabat. (adevarul.ro)

Articolul precedentMarele război împotriva Austriei, situația la zi
Articolul următorApă rece sau la temperatura camerei, pe caniculă? Cât e de adevărată sintagma „te-a tras curentul”? Mituri demontate de medici