Aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali din lume ar putea fi declarat drept substanță cu potențial cancerigen luna viitoare de către o comisie a OMS. O astfel de decizie intră în conflict cu reprezentanții industriei alimentare, conform Reuters. Aspartamul, utilizat în într-o gamă largă de produse alimentare și băuturi dietetice, va fi pus pe lista substanțelor “posibil cancerigene pentru oameni” de Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului, grupul de cercetare a cancerului din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.
Analiza cercetătorilor, realizată la începutul acestei luni după o întâlnire a experților externi ai grupului, are scopul de a evalua dacă aspartamul este un potențial pericol sau nu, pe baza tuturor dovezilor științifice. Trebuie subliniat că această clasificare nu ține cont de aspecte care țin de cantitatea pe care o persoană o poate consuma fără a se expune riscurilor, un astfel de anunț urmând să devină responsabilitatea unei comisii mixte formată din experți ai Organizației Mondiale a Sănătății și Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU și autoritățile naționale de reglementare.
Începând cu anul 1981, comitetul OMS care se ocupă de studierea aditivilor a declarat că aspartamul este sigur pentru consumul uman dacă acest lucru se face în anumite limite de siguranță. De exemplu, un adult care cântărește 60 kilograme ar trebui să bea între 12 și 36 de doze de băuturi dietetice, în funcție de cantitatea de aspartam din acestea, în fiecare zi pentru a fi într-o situație de risc. Poziția această a fost împărtășită la scară largă de autoritățile naționale de reglementare din întreaga lume, inclusiv de cele din Statele Unite și Europa. (sursa)