Noul guvern condus de Marcel Ciolacu a adoptat, joi în prima ședință a Executivului de după învestire, o ordonanță de urgență prin care se desființează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului iar atribuțiile se comasează cu Ministerul Economiei și totodată prin care este înființată Agenția Națională pentru Sport, ca urmare a desființării Ministerului Sportului.
Ordonanța de urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale a fost adoptată având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului, prin care au fost aprobate structura şi componența Executivului, precum şi Programul de guvernare, arată un comunicat de presă.
Ca urmare a acestor modificări intervenite în funcționarea Guvernului, au fost aprobate următoarele măsuri:
– Ministerul Economiei se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, care se desființează. Ca urmare a reorganizării prin fuziune prin absorbție, Ministerul Economiei îşi schimbă denumirea în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;
– Se înființează Agenția Națională pentru Sport, în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, ca urmare a desființării Ministerului Sportului;
– Sunt stabilite atribuțiile viceprim-ministrului fără portofoliu, care va aviza actele normative cu impact bugetar.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, în prima sa ședință în calitate de prim-ministru al României, că „urgența maximă” a cabinetului său o reprezintă schema de reducere a adaosurilor comerciale la alimentele de bază. De asemenea, premierul Ciolacu a spus că, pe lângă reducerea inflației „la o singură cifră”, este la fel de important „să avem în magazine mai multă mâncare produsă în România”.
Guvernul Ciolacu a fost învestit cu 290 voturi din 385 exprimate, 95 împotrivă și nicio abținere. „O să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor românilor”, a spus Marcel Ciolacu după aflarea rezultatului. (sursa)