Doru Bușcu: Prima Doamnă a țării, doamna Carmen Iohannis, e profesoară, dar o profesoară ce nu cunoaște suferințele materiale ale colegilor săi. Ea deține, împreună cu soțul, cinci locuințe, și era să dețină chiar șase, dacă una nu i-ar fi fost confiscată de stat în urma unei sentințe judecătorești ce condamna falsul în acte. E singura profesoară din România care călătorește la bordul avioanelor private de lux spre destinații exotice și e singura profesoară din România pentru care aceste aeronave fac escală la Sibiu. Doamna profesoară Iohannis nu înțelege mizeria salariului din Educație, fiindcă dînsa e cuprinsă, cu tot cu cheltuieli, în protocolul de stat. Se știe că preferă mîncarea moleculară, vestimentația dedicată, ședințele de înfrumusețare în rețeaua medicală specială și excursiile de shopping sub blazonul vizitelor prezidențiale.
Toate astea se petrec, firește, doar cînd îi permit orele de engleză de la Liceul „Brukenthal“. Aceste ore, care nu s-au remarcat mai deloc în timpul convorbirii cu Jill Biden, o țin pe doamna Carmen captivă și atunci cînd colegii ei profesori fac greva săracilor. Căci munca și-a croit drum în capitalism prin solidaritate, prin luptă sindicală, prin adevărul celor mulți, iar aceste lucruri se văd cel mai bine din stradă. De acolo de unde stă doamna Carmen, nu.
Din punct de vedere tehnic, ea este spărgătoare de grevă și joacă un rol rușinos într-un moment în care ceilalți profesori pierd fiecare o sută de lei pe zi din salariu și luptă pentru a-i îmbunătăți și ei demnitatea și nivelul de trai.
„Eu nu am venit aici politic, ci am venit împreună cu clasa mea să-i întîmpinăm pe președinți. Atît facem“, a zis doamna Carmen joi, cînd zeci de mii de profesori erau în stradă și peste o două sute de mii în grevă. Acest „atît facem“ exprimă riguros ruptura familiei Iohannis de realitatea românească. Absența soțului-președinte din problemele țării e model și pentru soție. Clubul exclusivist al cuplului din Sibiu e format din ei doi și atît, nimeni nu mai încape. Nici școala, nici țara, nici datoria, nici măcar politica. Căci „nu am venit aici politic“ nu e doar un enunț prostesc, ci un crez, o formă de dispreț, un complex de aroganță. Doamna Carmen se leapădă de politică, dar tot universul de care profită e politic, de la opulența de stat la protecția judiciară într-un caz țipător de fals în acte.
Ea și soțul trăiesc într-o „lume minunată, în care veți găsi numai copii“, așa cum îi murmură soțului corul de elevi din comuna Cristian, adus să-l delecteze pe Frank-Walter Steinmeier. Klaus Iohannis, președintele României, își duce oaspetele departe de zgomotul realității de la București și îi prezintă o „Românie educată“ de rit ceaușist, festivă și utopică, încadrată de SPP și de un Plugușor de vară, cîntat de copii atent selecționați.
„Toți sînteți la școală? Sînt impresionat“, le spune președintele României, profesorul Iohannis, în a patra zi de grevă a profesorilor. Asta după ce, mai devreme, elevilor mai mari din clasa doamnei Carmen, absenți de la ore, le spusese: „Are și greva avantajele ei“.
Ai zice că asiști la un fenomen de scindare a minții, dar, de fapt, e o clasică durere în cot în stilul casei Iohannis. Familia din Sibiu resimte obligația de a le vorbi oamenilor ca pe o povară de care e bine să scapi cît mai repede. Președintele României n-a rostit niciodată o frază cu simțire. Nu i se cunoaște vreo vorbă potrivită, o replică inteligentă, o propoziție caldă, un sfat dat din inimă, un discurs mobilizator sau măcar o glumă bună. Tot ce-i iese pe gură e de o banalitate și o răceală paralizante. Iar Prima Doamnă – doamna Carmen – i-a călcat pe urme cu fidelitate.
Și ce speranțe s-au pus la un moment dat în doamna Carmen! Drăguță, cu aer tineresc și cu promisiunea unei dezinvolturi atît de absente la celelalte soții de președinte. Și, pe deasupra, profesoară de engleză! În sfîrșit, Prima noastră Doamnă putea să converseze cu omoloagele ei așa cum se cuvine. În sfîrșit, exista o nevastă prezidențială înzestrată cu ce-i trebuie ca să-și inspire, cu grație și inspirație, soțul taciturn!
Dar doamna Carmen n-a putut depăși nivelul sloiului de gheață în care ghinionul și fatalitatea au sculptat o familie egoistă, pătrunsă de sine. Și astfel, în cele optsprezece luni care au mai rămas și în care nu mai e nimic de făcut, doamna Carmen va continua să-și privească țara de la fereastra avionului, tăcută ca o icoană a dezinteresului, dezamăgită de noi și nedumerită de numărul mic al spărgătorilor de grevă. (catavencii.ro)
