Sute de oameni din Apuseni şi din alte zone ale ţării au participat duminică, 21 mai, la Sărbătoarea Narciselor de la Negrileasa. Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de Vârful Vâlcoi (1348 m), între Valea Negrilesei şi Valea Grozei, în Munții Apuseni.
Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor, la altitudini cuprinse între 1150 şi 1250 metri.
Poiana Narciselor a fost declarată din anul 1995 arie protejată. Se ajunge în poiană din DN 74 Alba Iulia – Abrud, pe DJ 107, modernizat, care duce la Bucium. De aici se urmează drumul comunal spre satul Valea Negrilesei, din care se desprinde un drum forestier până la limita rezervaţiei.
Se mai poate ajunge urmărind DN 74 Alba Iulia – Abrud până în satul Feneş apoi pe Valea Feneşului se trece după 10 km prin Rezervaţia “Cheile Feneşului” iar după încă 15 km, pe un drum forestier se ajunge la “Poiana Narciselor“. În 2023, recomandarea organizatorilor a fost ca fiecare vizitator să culeagă maximum 30 de narcise. Mulți însă nu au ținut cont și, la fel ca în fiecare an, au plecat acasă cu brațele încărcate cu flori.
Legenda de la Negrileasa
Încă din strămoşi, toţi cei de aici din Apuseni povestesc cu farmec despre cum Negrileasa, un munte aflat la graniţa dintre comunele Mogoş şi Bucium, s-a făcut cunoscută datorită imensei coroane de narcise care, an de an, în luna mai, albește toate poienile din vârful muntelui. Pe vremuri, ca şi acum, poienile acestui munte reprezintă locul în care ciobani din toate părţile se întâlnesc, îşi povestesc peripeţiile şi se pregătesc pentru un nou an. Tot aşa se zvoneşte că a apărut şi legenda Negrilesei, din întâmplarea unor ciobani care mai apoi au povestit totul urmaşilor şi astfel a ajuns până în zilele noastre.
Se spune că, în vremuri îndepărtate, o pasăre măiastră care zbura din depărtări, doar o dată în an, în aceşti munţi, pentru a vesti sărbătorile de cântec şi joc ale anului, s-a oprit în Poiana Negrilesei, aşa pe când se îngâna ziua cu noaptea, pentru a se odihni după atâta drum. Era vremea când ciobani din zonă pregăteau cina în jurul focului de cetină, iar unul dintre ei, mai bătrân, văzu pasărea şi, prin sunet de tulnic, îşi chemă camarazii ca să o prindă, pentru a-şi împodobi pălăriile cu penele ei. Pasărea măiastră, frântă de osteneală, aşteptă ca păstorii să se aproprie şi le rosti cu grai omenesc şi înţelept:
„Ştiu că vreţi să-mi luaţi viaţa, pentru penele mele, cu care să vă împodobiţi pălăriile, dar de mi-ţi cruţa, voi umple aceste poieni cu aceste pene şi an de an ele vor răsări mai frumoase şi mai multe pentru voi, astfel încât copiii, nepoţii şi strănepoţii voştri vor avea, cât vor fi aceşti munţi, podoaba penelor mele”.
La aceste vorbe minunate, ciobanii au lăsat pasărea în viaţă. Şi-a luat zborul şi nu s-a mai oprit decât pe Muntele Găina, dar nu a uitat să îşi scuture penele fermecate, astfel încât de atunci şi până acum, în aceste poieni din Negrileasa, cresc an de an, ca să vestească venirea verii, frumoasele narcise, dezmierdând cu frumuseţea şi mirosul lor pe toţi trecătorii şi mai ales pe cei care vin la Sărbătoarea Narciselor din luna mai. (sursa)
