Oamenii ar trebui să aibă între șapte și nouă ore de somn în fiecare noapte. Cu toate acestea, cele mai bune momente pentru a merge la culcare și a ne trezi variază în funcție de persoane. Este important, însă, să avem orele minime de somn și în intervalul cel mai bun.
Ora așa-zis „ideală” de mers la culcare variază de la persoană la persoană, în funcție de mai mulți factori, printre care vârsta, programul de lucru sau obiceiurile de somn. Cu toate acestea, în general, cel mai bine este să încercăm să fim consecvenți în ceea ce privește orele de somn și să ne trezim la o oră fixă în fiecare zi, deoarece acest lucru poate ajuta la reglarea ciclului de somn.
În general, corpul și creierul încetinesc pe măsură ce se întunecă și încep să se trezească odată cu răsăritul soarelui.
Cea mai bună oră de culcare
Totuși, unele dovezi sugerează că este mai sănătos să mergem la culcare la ore mai timpurii. Un studiu la care au participat 1.197 de muncitori japonezi a constatat că cei care se culcau mai târziu aveau un risc mai mare să aibă simptome depresive. Cu toate acestea, este posibil ca durata somnului să fi contribuit la aceste simptome, deoarece participanții care s-au culcat mai târziu au dormit adesea mai puțin.
Un alt studiu a constatat că persoanele care au arătat o preferință pentru a se culca mai târziu au avut, de asemenea, niveluri mai ridicate de gândire negativă repetitivă, cum ar fi să se gândească la probleme sau la experiențe negative. Este important de menționat că acest lucru afectează și nunărul orelor de somn.
Cel mai bine ar fi să înțeleagă fiecare de câte ore de somn are nevoie, iar ân funcție de asta, să stabilească o oră de mers la culcare.
Cel mai bun moment pentru a te trezi
Una din cele mai simple modalități de reglare a programului de somn este trezirea la aceeași oră în fiecare dimineață. Prin setarea unei alarme pentru o anumită oră în fiecare zi, corpul se va adapta în mod natural la acest moment.
Corpul uman și creierul răspund în mod natural la ciclurile din mediul înconjurător, cum ar fi răsăritul și apusul soarelui. Aceste cicluri ajută la reglarea tiparelor de somn și de veghe la om. Datorită acestui fapt, o situație ideală ar fi să ne trezim odată cu răsăritul soarelui.
Cu toate acestea, atât calitatea somnului, cât și numărul orelor de somn sunt la fel de importante. Iar stabilirea unei rutine consecvente ar putea ajuta la îmbunătățirea calității somnului.
Cerințele de somn în funcție de vârstă
Cerințele de somn variază în funcție de vârstă, iar acestea vor afecta momentul în care o persoană ar trebui să se culce și să se trezească.
Iată care este necesarulorelor de somn, în funcție de vârstă:
0-3 luni -14-17 ore de somn
De la 4 luni la 2 ani – 11-16 ore de somn
3-5 ani – 10-13 ore de somn
6-13 ani – 9-12 ore de somn
14-17 ani – 8-10 ore de somn
18-64 ani – 7-9 ore de somn
65 de ani și peste – 7-8 ore de somn
Ciclul de somn
Ciclul de somn este un sistem intern natural la om. Este o combinație de condiții externe, cum ar fi lumina, comportamentele personale și alegerile privind stilul de viață, și de condiții interne, cum ar fi tiparele undelor cerebrale și genetica, scrie Medical News Today.
Un ciclu normal de somn se desfășoară în două stări distincte: somnul cu mișcări oculare rapide (REM) și somnul cu mișcări oculare non-rapide (NREM). Corpul trece între aceste stări de câteva ori pe noapte, aproximativ la fiecare 90 de minute. De-a lungul mai multor cicluri, etapele NREM devin mai ușoare, iar etapele REM devin mai lungi.
În mod ideal, corpul va trece prin patru sau cinci dintre aceste cicluri în fiecare noapte. Trezirea la sfârșitul ciclului, când somnul este cel mai ușor, poate fi cea mai bună pentru a ajuta persoana să se trezească mai odihnită și pregătită să înceapă ziua.
O alarmă care se declanșează atunci când o persoană se află într-unul dintre stadiile mai profunde ale somnului poate duce la stări de amețeală sau la dificultăți de trezire.
Din nou, aceste stadii variază de la persoană la persoană, ceea ce înseamnă că nu există un singur moment pentru somn care să fie potrivit pentru toată lumea. Acordarea atenției la modul în care se simt dimineața și notarea numărului de ore de somn pe care le-au dormit poate ajuta o persoană să își identifice ciclul de somn și să determine de cât de mult somn are nevoie. (sursa)