Raportul Eurostat referitor la situația din sectorul construcțiilor în UE în luna aprilie 2020 arată că România a avut cea mai mare creștere anuală din UE.
Construcțiile în România a au înregistrat o creştere cu 12,2% în aprilie 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. Potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat, în UE lucrările de construcții au înregistrat o scădere de 24 la sută, în timp ce în țările din Grupul Euro declinul anual a fost și mai mare, de 28,4 la sută în aprilie.
Eurostat arată că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna aprilie a acestui an, comparativ cu luna aprilie a anului trecut, sunt România (12,2%), Germania (0,9%) şi Finlanda (0,8%).
Sectorul construcțiilor a însemnat 4 la sută din PIB-ul României și a contribuit cu 0,8 la sută la creșterea economică din primul trimestru al acestui an, care a fost de 2,4 la sută.
Pe de altă parte, în raport cu situația din luna anterioară, martie 2020, construcţiile au scăzut în aprilie şi în România, dar este vorba despre o scădere de doar 0,9%, una dintre cele mai mici înregistrate în rândul statelor membre. Lucrările de construcţii au scăzut de la o lună la alta cu 14,6% în Zona Euro şi cu 11,7% în Uniunea Europeană. Cele mai importante diminuări au fost în Franţa (-32,6%), Spania (-26,3%) şi Slovacia (-10%).