Rareș „Dichisitul“ Bogdan a intrat în ultimul an de viață ca europarlamentar. Cel puțin în mandatul ăsta. Problema este că omul nu e deloc sigur că va prinde un al doilea mandat. Sau că va fi, din nou, în capul listei pentru europarlamentare, în mai anul viitor.
Dicky nu este nici pe departe cel mai simpatizat om în PNL. Mulți nu uită că le-a fost băgat pe gât de ordinul Marelui Mut, cum nu uită nici că a fost în stare să execute trădări consecutive cu ușurința unui balerin fugărit de etnici români pe lacul plin cu lebede. Cu Orban, omul care l-a pus în fruntea listei cu salarii mari de la PE, a dat de pământ din toate pozițiile, în timp ce-și folosea limba ca să-i umezească drumul spre șefia partidului ineptului de Cîțu. Dar măcar alături de Orban a stat ceva mai mult. De Cîțu s-a lepădat imediat ce vântul a schimbat direcția, marele atașament față de echipa câștigătoare durând doar ceva mai mult de o lună-două. Nu vă gândiți că Dichisitul s-ar fi irosit. Nici vorbă. Cineva trebuia să bălească înaintea și înapoia generalului Ciucă, și cine ar fi putut face asta mai bine decât un profesionist al genului?
Problema marelui fanfaron e că, din motive care-i scapă, se plafonează în mlaștina aia de la Bruxelles și Strasbourg. În partid nu-l mai bagă nimeni în seamă, Guvernul nu-l mai solicită pentru gândirea-i strategică de excepție, președintele nu prea-l mai folosește… Or, nu așa își vedea regele audiențelor închipuite cariera politică. Hai, stătea la Bruxelles o vreme, până se încoțopenea guvernul liberal în poziție și i se putea oferi poziția sigură de ministru de Externe. Vreo lună s-ar fi victimizat că, la câți bani renunță el de dragul țărișoarei, țărișoara ar fi trebuit să-i facă statuie. După care s-ar fi apucat să-și facă singur, din piese comandate de RAAPPS și plătite de contribuabili.
Ca ministru de Externe, n-ar fi rezolvat nici problema cu Schengen-ul și nici problemele cu minoritatea românească din Ucraina sau cu dragarea ilegală de pe Bâstroe. Dar ce frumos ar fi vorbit prin emisiuni de televiziune, explicând că ceea ce vrem noi nu se poate și că nici nu-i frumos să facem atâta scandal pentru nimic.
Acum, Rareș Bogdan nu-și mai dorește cu adevărat să fie ministru de Externe. Vrea doar să mai dea niște semne de viață către colegii din PNL, care ar trebui să înțeleagă că e alături de ei și că nici el nu mai suportă jugul lui Iohannis. Că este gata să înfigă pumnalul în dosul care l-a hrănit, să sfâșie slugile mărunte și să umple de sânge terenul de tenis pe care, pe vremuri, îl trasa cu limba înmuiată în var. Orice, numai să i se garanteze continuitate și predictibilitate. Dacă ministru nu se poate, mai ales că vine rotativa, măcar, anul viitor, la europarlamentare să fie tot pe acolo, pe locurile eligibile. Căci acolo îi este locul, aceea îi este menirea. Doar nu-și închipuie cineva că va candida la vreo primărie, ca orice prost, sau că-și va pierde timpul și toci costumele scumpe prin Parlamentul României, cu toți mârlanii. (catavencii.ro)
