Postul Paştelui începe luni, 27 februarie, şi are o durată de 40 de zile, până în data de 16 aprilie 2023, când credincioșii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului.
Postul Paştelui este cel mai lung şi aspru post, spre deosebire de postul Crăciunului, care este mai permisiv în ceea ce priveşte zilele cu dezlegare la peşte. Din acest punct de vedere, Postul Paştelui are doar două zile în care credincioşi pot mânca peşte.
Prima dezlegare la pește din Postul Paștelui 2023 este pe data de 25 martie, atunci când creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire. Este o sărbătoare importantă, cu cruce roșie, o zi în care cei care țin post pot consuma preparate din pește.
Cea de-a doua dezlegare la pește din Postul Paștelui 2023 este de Florii, cu o săptămână înainte de Înviere. Se mai mănâncă pește în Postul Paștelui pe data de 9 aprilie, în Duminica Floriilor.
Duminică, 26 februarie, este lăsatul secului de carne pentru Postul Paştelui. Este ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri „de dulce”. Credincioșii vor putea mânca peşte de sărbătoarea Buna Vestire şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile.
Postul Mare sau Păresimile (în latină quadragesima) este în creștinism perioada de asceză și pocăință premergătoare Paștilor. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor.
În perioada Postului Mare creștinii manifestă o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animală și se înalță sufletește prin rugăciunea însoțită mereu de faptele cele bune. (sursa)