aradon.ro: Consilierii judeţeni au adoptat în şedinţa ordinară a lunii decembrie, o hotărâre care vizează aprobarea noilor indicatori tehnico-economici ai drumului expres Arad-Oradea. Potrivit studiului de fezabilitate care a fost realizat de firma Consitrans, lucrarea, în întregimea ei, va costa 10,7 miliarde de lei, adică peste 2 miliarde de euro. Drumul expres, cu profil de patru benzi, va avea o lungime de 120 de kilometri. Se mai adaugă legătura spre Ungaria, de lângă Salonta, de peste 9 kilometri lungime, inclusiv bretele de legătură, plus punctul de trecere a frontierei situat pe partea română. La Arad, Chișineu Criș și Salonta sunt prevăzute drumuri de legătură cu o lungime totală de 10 kilometri. Peste 40 de kilometri de bretele cu o singură bandă vor asigura racordarea drumurilor existente la noul drum expres, plus parcările și celelalte facilități.


Potrivit studiului de fezabilitate, drumul expres Arad-Oradea va fi construit cu 89 de milioane de lei pe kilometru.


Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea-Salonta, Salonta-Chișineu Criș și Chișineu Criș-Arad. Aşadar, un calcul grosier, care vizează suma totală împărţită la numărul de kilometri de drum expres, ne arată faptul că fiecare kilometru din viitorul drum care ar urma să lege Aradul de Oradea va costa aproximativ 89 de milioane de lei, respectiv peste 18 de milioane de euro.

Nu am luat în calcul şi drumurile de legătură sau bretelele pentru că, asemeni autostrăzilor, calculul se face la kilometru de drum, aici fiind incluse şi celelalte investiţii aferente şoselei.

De unde bani?

În cadrul aceluiaşi comunicat, ni se transmite faptul că „finanțarea va fi asigurată din fonduri europene prin Programul Transporturi”. Însă Consiliul Judeţean transmite doar jumătate de adevăr.

Şi asta pentru că, potrivit Programului Transporturi, care a fost aprobat de Comisia Europeană, drumul expres Arad-Oradea nu va primi suma necesară pentru finalizare. În cadrul acestui program, proiectul are stabilită o finanţare de numai 522,6 milioane de euro. De abia puţin peste un sfert din suma necesară, estimată în studiul de fezabilitate. Într-adevăr că, odată cu licitaţia, preţul ar putea scădea. Dar cu siguranţă nu va scădea la un sfert din valoarea estimată. De obicei, diferenţele dintre sumele estimate şi cele adjudecate la licitaţie sunt cuprinse între 5 şi 20 la sută (mai rar aşa procent ridicat).

De unde vor veni restul banilor necesari, adică peste un miliard de euro, rămâne încă o necunoscută. (sursa)

Articolul precedentCâți pași trebuie să faci în fiecare zi ca să slăbești
Articolul următorTras în jos de salariile mizere din Oradea, Bihorul ajunge abia pe locul 26 pe țară după salariul mediu net!